Cazul Coldea/Președintele Iohannis s-a întâlnit joi cu generalul Coldea la Cotroceni
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi a confirmat că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi cu generalul Florian Coldea înainte ca acesta să fie suspendat din funcția de șef operativ al SRI.
1. Puteţi să ne confirmaţi că preşedintele a avut o întâlnire cu Florian Coldea?
M. Dobrovolschi: Aş vrea să fac câteva precizări mult discutat. Pot să confirm că preşedintele l-a chemat pe domnul Florian Coldea. A existat această întâlnire. Nu am informaţii legate de conţinutul acestei discuţii. Nu vom face alte comentarii. Atunci când există speculaţii, de la nivelul Administraţiei Prezidenţiale nu există comentarii. Vorbim despre lucruri oficiale. Preşedintele deţine cele mai multe şi cele mai bune informaţii când sunt subiecte sensibile. La nivel instituţional, există un dialog. Nu mă refer la unele întâlniri care s-au desfăşurat în ultima perioadă.
2. Presedintele crede ca ar trebui ca sefa DNA sa faca un pas in spate?
M. Dobrovolschi: Despre acest subiect nu am comentarii
3. Cum vede presedintele aceste dezvaluri, sunt o vulnerabilitate la independenta justitiei?
M. Dobrovolschi: Atunci cand exista speculatii, discutii, de la nivelul Administratiei Prezidentiale nu exista comentarii
4. Presedintele a cerut informatii in legatura cu ancheta care il priveste pe Seastian Ghita?
M. Dobrovolschi: Declar deschis ca presedintele Romaniei e foarte informat, de fiecare data cand sunt subiecte deschise detine cele mai bune informatii
5. S-a consultat cu directorul SRI pentru decizia de ieri?
M. Dobrovolschi: Exista in permanenta un dialog intre institutiile principale ale statului
6. A existat o intalnire si cu Laura Codruta Kovesi?
M. Dobrovolschi: In acest moment va pot confirma ca a avut loc la Cotroceni o discutie cu dl Coldea. Alte comentarii nu voi face.
7. La intalnirea cu Coldea a participat si directorul Hellvig?
M. Dobrovolschi: Nu am informatii despre continutul intalnirii si nu pot face declaratii suplimentare. Intalnirea a avut loc ieri