Cazul bizar al unui român de 27 de ani care a paralizat brusc. „L-am văzut îmbrăcat cu hanorac și l-am întrebat dacă îi e frig”
Un tânăr de 27 de ani a paralizat brusc, nemaiputându-și mișca mâinile și picioarele. Acesta a ajuns la spitalul Bagdasar Arseni, unde medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire. Acum, însă, starea lui s-a îmbunătățit, iar specialiștii cred că este vorba despre un virus.
Tânărul a ajuns la Bagdasar Arseni FOTO Arhivă
Tânărul, care era perfect sănătos până în luna mai, a început brusc să se plângă de dureri mari, potrivit Digi24.
"Fiind cu el acasă, l-am văzut îmbrăcat cu hanorac și l-am întrebat dacă îi e frig. Nu, mă doare o mână", a declarat mama pacientului.
În doar câteva minute, durerile s-au extins la picioare, iar familia l-a dus de urgență la spital. După vizite la cinci spitale și mai multe diagnostice diferite, tânărul a ajuns la Terapie Intensivă, cu dificultăți de respirație și înghițire, complet imobilizat.
"Mi-au spus că, posibil, până dimineață să nu mai apuce. Ne-am dus la el, era galben, galben precum ceara. În cele din urmă, a ajuns în clinica de recuperare a spitalului Bagdasar Arseni și abia aici a început să facă progrese", a mai spus mama pacientului.
Ce spun specialiștii
"Au eliminat o cauză autoimună, o cauză bacteriană, o cauză virală și atunci concluzia neurologilor de acolo a fost că a fost totuși un virus care nu a putut fi identificat", a spus dr. Mihaela Mandu, medic de recuperare fizic.
De regulă, pacienții cu astfel de probleme sunt victime ale accidentelor rutiere.
"Pacientul din tetraplegic este un tetraparetic funcțional, poate să mergă pe distanțe mici, medii, cu sprijin în cadru și eu cred că vom depăși și acest stadiu și vom ajunge la un stadiu de independență mai mare, cârjă, baston", a adăugat prof. dr Gelu Onose.
Tânărul va fi externat, dar are nevoie de 3 luni de recuperare. Casa de Sănătate decontează doar 4 săptămâni. Din acest motiv, medicii sunt nevoiți să fragmenteze internările, adică să-l externeze o perioadă sau să-l transfere în alte secții, după care să-l interneze din nou în secția de recuperare.
Sursa: adevarul.ro