Cazanciuc susține că statutul procurorului nu se va schimba cât timp la conducerea Guvernului și MJ sunt foști procurori

Cazanciuc susține că statutul procurorului nu se va schimba cât timp la conducerea Guvernului și MJ sunt foști procurori

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, susține că statutul procurorului nu se va schimba atât timp cât la conducerea Guvernului și Ministerului Justiției se află doi foști procurori. "Cât timp la conducerea Ministerului Justiției se va afla un fost procuror, statutul nu se va schimba, cât timp la conducerea Guvernului se va afla un prim-ministru fost procuror, acest statut nu se va schimba. Premierul a declarat în mai multe rânduri acest lucru", a afirmat Cazanciuc marți, referitor la ultimele declarații apărute în spațiul public referitoare la statutul procurorului, inclusiv ale premierului Victor Ponta.

Cazanciuc a explicat că declarația de luni a premierului a fost legată de o propunere a PNL din 2013 de a schimba acest statut.

"Avem mai multe angajamente față de partenerii europeni. Unul dintre ele este de a nu schimba actualul cadru normativ decât dacă sistemul o cere, dacă în urma dezbaterii din interiorul sistemului anumite lucruri apar ca fiind necesare pentru o mai bună administrare a actului de justiție", a adăugat el.

Întrebat cum ar putea fi influențate anchetele dacă ar fi modificat statutul procurorului, ministrul Justiției a răspuns că nu dorește să facă speculații. "Cât sunt eu ministru, nu o să fie modificat", a declarat Cazanciuc.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat luni dacă a discutat la consultările cu președintele Klaus Iohannis despre eventualitatea eliminării procurorilor din categoria magistraților. "A fost o propunere a colegilor de la PNL, în 2013, la discuțiile pentru revizuirea Constituției ei au propus acel lucru. Eu atunci m-am opus, poate că am fost subiectiv. Ca fost procuror, am considerat că trebuie să rămână magistrați. Acum, dacă PNL își susține propunerea, din ce am discutat cu ceilalți colegi din comisie, va avea sprijin, doar să nu se fi răzgândit PNL", a răspuns Ponta. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!