Cazanciuc: Am reuşit să avem cvorum la Biroul permanent; miercuri, şedinţă de plen

Cazanciuc: Am reuşit să avem cvorum la Biroul permanent; miercuri, şedinţă de plen

Biroul permanent al Senatului a convocat pentru miercuri o şedinţă de plen, criza parlamentară fiind depăşită, a afirmat preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

"Luni am reuşit să avem cvorum la Biroul permanent, ceea ce înseamnă că am depăşit cea mai de neînţeles criză parlamentară la nivelul Senatului de după 1990. Colegii noştri de la PNL au înţeles să blocheze activitatea în Senat din raţiuni care nu au nicio legătură cu interesul românilor. Erau legi importante care trebuiau repartizate la comisii, sunt 14 legi de aprobare a ordonanţelor emise chiar de guvernul PNL şi care ar fi fost cu siguranţă îmbunătăţite în urma dezbaterilor parlamentare - e vorba de facilităţi pentru sistemul educaţional, de zile zile libere pentru părinţi pentru a putea sprijini copiii, investiţii în sistemul medical şi multe ale legi importante aşteptate de toţi românii. Astăzi am depăşit acest moment fără sprijinul parlamentar al PNL, care a ales să boicoteze în continuare lucrările Biroului permanent ale Senatului. Am convocat deja un plen şi sper ca aceste urgenţe sanitare, de educaţie, financiare, pentru sprijinul companiilor româneşti, să poată intra să fie votate miercuri, în plen", a afirmat Cazanciuc, luni, după şedinţa Biroului permanent.

Cvorumul la şedinţa Biroului permanent de luni a fost asigurat de senatorii PSD şi senatorul USR George Dircă.

Senatorii PSD nu au reuşit în ultimele două săptămâni să asigure singuri cvorumul în Biroul permanent al Senatului. Pavel Marian, fost membru al Bp, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a demisionat din Senat, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţe, fiind ulterior exclus din PSD.

Nici şedinţa de plen convocată pe 3 noiembrie nu a putut avea loc din lipsă de cvorum. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!