Caz jenant pentru TVR: Alina Alexoi, suspendată de Federația Internațională de Gimnastică după o poveste bizară

Caz jenant pentru TVR: Alina Alexoi, suspendată de Federația Internațională de Gimnastică după o poveste bizară

Televiziunea Publică revine, periodic, în prim-plan din motive nedorite. Acum, cazul Alinei Alexoi (53 de ani), care lucrează în cadrul TVR din 1992, a atins un alt nivel, cauzând un scandal care a ajuns până la Federația Internațională de Gimnastică!

Alina Alexoi. CAPTURA YOUTUBE

Alina Alexoi. CAPTURA YOUTUBE

Potrivit paginademedia.ro, Alexoi a fost suspendată de FIG, pe motiv că, trimisă „pe teren“ pentru a acoperi Mondialele din Belgia din 2023, ar fi jignit-o pe Ana Bărbosu în zona mixtă! Despre acest caz a scris, în premieră, golazo.ro. Inițial, când povestea a ajuns în presă, TVR și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) au căutat să pună „batista pe țambal“. Acum însă Federația Română de Gimnastică (FRG) a anunțat suspendarea Alinei Alexoi, decizie comunicată TVR-ului.

Federaţia Română de Gimnastică vă aduce la cunoştinţă deciziile Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) şi European Gymnastics (EG) de a o suspenda pe jurnalista Alexoi Alina din toate acţiunile FIG si EG, bazate pe rezultatele anchetei şi propunerile înaintate de către Gymnastics Ethic Foundation (GEF). Ca urmare, în calitate de membru afiliat, Federaţia Română de Gimnastică anunţă suspendarea doamnei Alexoi Alina din toate acţiunile şi activităţile FRG organizate în relaţie cu toţi membrii noştri afiliaţi. Această suspendare va rămâne activă până la primirea unor noi rezoluţii din partea Federaţiei Internaţionale de Gimnastică- FIG & European Gymnastics- EG“, a anunțat FRG pe Facebook.

„Un jeg de om“

Cazul care a adus acum suspendarea Alinei Alexoi are legătură cu o remarcă pe care aceasta ar fi făcut-o, în zona mixtă. Concret, nervoasă că Ana Bărbosu refuză să vină la interviu, jurnalista TVR ar fi catalogat-o pe sportiva noastră drept „un jeg de om“.

Firește, Alexoi a negat, cu vehemență, că ar fi zis așa ceva, însă, spre ghinionul ei, există probe care confirmă acest episod și care acum au adus suspendarea ei.

Alt scandal, chiar cu TVR, în 2018

Alina Alexoi a mai fost în prim-plan și în 2018 din cauza unui scandal. Doar că atunci, ea n-a avut vreo răbufnire la adresa unei sportive, ci chiar împotriva instituției unde lucrează din 1992.

Concret, în cadrul Campionatului European din gimnastică, Alexoi s-a plâns de condițiile de lucru, dând vina pe TVR.

Vreau să știe toată lumea: comentez la telefon. Aș vrea să știu unde e greșeala, să aibă puterea cineva din TVR să recunoască dacă a greșit sau nu. Nu e deloc ușor, e frustrant, oamenii e bine să știe adevărul. Îmi cer scuze pentru calitatea sunetului. Aș vrea să trecem prin studio, nu mai pot, am amorțit. E frustrant când mă uit la comentatorii de lângă mine cu căști la monitor și eu sunt pe telefon. Mi-a amorțit urechea. Nu mai am mâini să caut informații, pentru că stau pe telefon. Sper să-mi deconteze televiziunea convorbirea, comentariul de pe telefonul meu“, a transmis Alexoi.

După acest scandal, TVR a declanșat o anchetă internă. Rezultatul? Alina Alexoi a fost reținută de la deplasări pentru o perioadă, ratând Campionatele Mondiale de gimnastică, de la Doha.

De remarcat că Alina Alexoi nu doar că e jurnalistă în cadrul TVR, dar lucrează și pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), fiind consiliera președintelui Mihai Covaliu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...