Câți ruși a mobilizat până în prezent Rusia

Câți ruși a mobilizat până în prezent Rusia

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat, marți, că peste 200.000 de rezerviști au fost încorporați, la două săptămâni după ce liderul de la Kremlin a semnat ordinul de „mobilizare parțială”, relatează AFP, conform Agerpres .

Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a anunțat că peste 200.000 de ruși au fost încorporați.

Ministrul rus al Apărării a anunțat că peste 200.000 de ruși au fost încorporați. FOTO Profimedia

Instruirea personalului unităţilor (nou) formate se realizează pe 80 de terenuri militare şi în şase centre de formare", a afirmat ministrul rus al Apărării într-o şedinţă a guvernului de la Moscova.

În plus, el a asigurat că recruţii vor fi trimişi pe front cu unităţi care au mai luptat în Ucraina.

Conform declarației lui Șoigu, 300.000 de rezerviști sunt vizați de mobilizarea parțială . Astfel vor fi chemați în primul rând cei cu experiență de luptă și specialitate militară.

Cu toate acestea, în decretul oficial nu era precizată o cifră, iar oficialii vor să înlăture temerile publicului că numărul real ar putea fi mai mare. Temerile provin din faptul că articolul șapte din decretul de mobilizare semnat de președintele Rusiei, Vladimir Putin , permite Ministerului rus al Apărării să înroleze în armată un milion de cetățeni, a afirmat o sursă din cadrul administrației de la Kremlin pentru Novaya Gazeta Europe.

Zeci de mii de ruși au plecat din țară pentru a scăpa de mobilizare . Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că există greșeli în procesul de mobilizare a rezerviştilor și că urmează să fie corectate.

Totodată, Șoigu a promis, marți, că tinerii chemați să efectueze stagiul militar obligatoriu nu vor fi trimiși pe frontul din Ucraina.

Rusia a început la 1 octombrie recrutarea intitulată „de toamnă”, în cadrul căreia vor fi chemaţi sub arme 120.000 de militari.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”