Câți oameni trăiesc în România? Populația a crescut ușor în 2024, în schimb îmbătrânirea demografică se accentuează

Câți oameni trăiesc în România? Populația a crescut ușor în 2024, în schimb îmbătrânirea demografică se accentuează

Conform datelor INS, populația rezidentă a României a crescut la 19,06 milioane de persoane la 1 ianuarie 2024, înregistrând un avans de aproape 10.000 de persoane față de anul anterior. Totuși, procesul de îmbătrânire demografică accelerează.

Românii sunt din ce în ce mai bătrâni - Foto Pexels

Românii sunt din ce în ce mai bătrâni - Foto Pexels

Concret, potrivit datelor INS la 1 ianuarie populația rezidentă a fost de 19.064.409 persoane, în creștere cu 9,9 mii persoane față de 1 ianuarie 2023.

Totodată, sunt mai multe femei în România decât bărbați, dar și mai mulți oameni care locuiesc în orașe, respectiv 51,9% din români trăiesc în mediul urban, iar 51,4% sunt de sex feminin.

În ciuda creșterii ușoare, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, cu un raport de 123,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani.

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul (diferența n.r.) dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 736.000 persoane, în creştere faţă de 669.000 persoane la 1 ianuarie 2023”, arată datele INS.

Procentul persoanelor de peste 65 de ani a crescut de la 19,7% în 2023 la 20% în 2024, în timp ce ponderea copiilor sub 14 ani a stagnat la 16,2%. Raportul de dependență demografică a crescut de la 56,0 la 56,8 persoane tinere și vârstnice la 100 de persoane adulte, indicând o presiune mai mare asupra populației active pentru a susține persoanele care nu mai lucrează. Asta înseamnă că mare parte din populația României este formată din vârstnici.

În plus, soldul migrației internaționale a fost pozitiv în 2023, cu un surplus de 82.000 de persoane, acesta este și principalul factor care a contribuit la creșterea populației. Imigrarea a fost predominant masculină (57,4%), în timp ce femeile au constituit 52,4% dintre emigranți.

Populația feminină a rămas majoritară, chiar dacă a scăzut ușor, cu 0,2% față de anul trecut, ajungând la 9,79 milioane de persoane. Și populația urbană a scăzut ușor cu 0,4%, ajungând la 9.898.000 persoane.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”