Putred de bogat, hahalera Codrin Ștefănescu e zilnic la televizor unde plânge de mila românilor săraci și înfierează candidații altor partide, absolvenți de Harvard, Cambridge, Oxford, LSE, UCL etc. și care se întorc în țară pentru a aplica ceea ce au învățat la marile universități. Desigur că Ștefănescu are și el fanii lui cărora acesta li se pare, probabil, inteligent și cult, preocupat de soarta lor. Adevărul e desigur altul, dezvăluie  Nicolae Bucur în Curentul.

În anul 2013, o anchetă a evz.ro dezvăluia că pe un teren care pe piaţa liberă avea un preţ de 28 de euro metrul pătrat, negociabil, Primăria Capitalei condusă de șpăgarul ordinar Sorin Oprescu, a decis să plătească 161 de euro, în urma unei exproprieri, pentru a realiza "Penetraţia Bulevardul Timişoara", o prelungire a unei străzi, adică o sumă de 3.074.536 EURO pentru un teren cumpărat cu 688.000 EURO.

Cu un an înainte, de la Codrin Ștefănescu de acasă a fost confiscat de poliție un tablou original de Grigorescu furat din casa lui Petru Groza despre care psd-istul a declarat că l-a cumpărat de la cineva cu 7000 de Euro. "Peisajul" lui Grigorescu valorează peste 150.000 de euro.

Ștefănescu este și un mincinos de primă mână. Într-un interviu acordat ziarului Național, Ștefănescu susținea că în 1979, la vârsta de 11 ani strânsese fără să știe părinții lui 74.375 lei, un pic mai mult decât costa o Dacie la acel moment.

„La 7 ani eram deja membru al Asociației Filatelice din România, la 8 publicam primul articol de specialitate, iar la 11 primeam primul meu premiu internațional pentru un articol de specialitate”.
„Trântorul cu figură ca de ceară nu este altceva decât un microcefal și un escroc. Pozând în colecționar de carte rară, el este, de fapt, un negustor de obiecte de artă furate sau false.” Oricât ar părea de ciudat, aceste două descrieri, deosebite între ele ca de la cer la pământ, vorbesc despre una și aceeași persoană: Codrin Ștefănescu, „locatar” de vază al bâlciului politic dâmbovițean.

Realitatea de zi cu zi ne-a convins, de foarte multă vreme, că lumea noastră politică este doar o menajerie sinistră, care adună la un loc tot soiul de creaturi, una mai ciudată decât alta. Par oameni normali doar atunci când îi privești de la distanță, adunați la un loc în Parlament. Dar este deajuns să le pui în față un microfon și să-i lașă să vorbească, pentru ca în scurt timp, să-și dea arama pe față și să apară exact așa cum sunt ei cu adevărat. I

ar în cazul lui Codrin Ștefănescu, adevărul este exact cel care a reieșit dintr-un interviu, dat în urmă cu ceva timp. Politician de mâna a paișpea, traseist când i se ivește ocazia, pupincurist ori de câte ori este nevoie, tare-n clanță și rău de gură, individul este doar un soi de „Ceva” care se zbate să demonstreze, cu tot dinadinsul, că ar fi „Cineva”. Motiv pentru care, atunci când nu este implicat în cine știe ce scandal sulfuros iscat din haznaua politicii, el iese pe micile ecrane unde se laudă că ar fi o somitate a lumii colecționarilor de carte veche, de tablouri, de monedă antică, de cărți poștale și de tot ce-i mai trece lui prin cap. Este drept că, de-a lungul vremii, în câteva emisiuni dedicate ezoterismului, Codrin Ștefănescu chiar a și prezentat o serie de cărți vechi, cu totul deosebite. Dar dincolo de aceste valori de care se înconjoară, individul este doar un malac unsuros, pe care nu te-ai mira prea mult dacă ai vedea-o lăsând în urmă o dâră de gelatină puturoasă. Dar asta nu este mai nimic, față de imaginea pe care i-o creionează interviul menționat. Interviu luat de către o „fătucă” din presă, care impresionată probabil de fastul încăperii tixite de cărți în care a fost primită, l-a lăsat pe individ să vorbească despre absolut tot ce i-a trecut prin cap.

Iar pe sub chelia de obicei transpirat-lucioasă au trecut doar niște povești halucinante, care ni-l dezvăluie pe Codrin Ștefănescu exact așa cum este el în realitate: un mitoman rupt de realitate care își închipuie că lumea asta are un singur scop: să se învârtă doar în jurul lui care. Iar dacă stai să-l asculți, afli că a fost un geniu cu mult mai precoce decât Ceaușescu, „Mărețul cârmaci” care se lăuda că ar fi intrat în mișcarea revoluționară pe la 13 ani. Ei bine, nu! Geniul acestui Ștefănescu s-a manifestat încă de la vârsta de șapte ani.

Micul „al Capone”

Apărut în ziarul „Național”, interviul despre care vorbim începe domol, cu niște largi ocoluri laudative în care fătuca-autoare povestește despre gazda ei că, deși era un copil studios, care iubea arta, Codrin Ștefănescu reușea să-și șocheze părintii cu năzbâtiile sale. După care intervine chiar el care spune cu vorbele lui: „Parcă eram două persoane într-una singură”. Bineînțeles că, pentru nimeni nu a contat faptul că percepția acestei „dedublări” este catalogată, de obicei, drept o manifestare schizofrenică. Și asta pentru că, odată lansat pe „pârtia” vorbelor, el a dat-o exact în cea mai clară mitomanie megalomană: „La 7 ani eram deja membru al Asociației Filatelice din România, la 8 publicam primul articol de specialitate, iar la 11 primeam primul meu premiu internațional pentru un articol de specialitate”. Păi Einstein era mic copil pe lângă acest Codrin. Și poate că doar Mozart ar fi putut să-l egaleze în precocitate. Din păcate istoria culturii universale nu a „omologat” încă titlul onorific de „Mozart” al filateliei. Iar pentru a ne demonstra că, totuși, a fost și un copil obișnuit, omul se laudă și cu niște chestii cu mult mai credibile pentru un mucos: „piuneze și gumă de mestecat pe scaunele profesorilor, șicanarea colegilor etc”.

După care o ia din nou prin bălării și povestește cui a avut chef să-l asculte că „a fost prins de directoare în timp ce le vindea colegilor mai mari țigări Kent”. Născut în anul 1968, Codrin Ștefănescu a avut 7-8 ani prin 1975-76. Adică pe niște vremuri de relativ belșug, în care țigările Kent se puteau cumpăra, la pachet ori chiar la bucată, de la orice tutungerie de cartier. De ce ar fi avut nevoie colegii mai mari să le cumpere de la el, când își puteau face singuri rost de ele? Dracu știe, dar din nu se știe ce motive, acest „Mozart” al filateliei a simțit nevoia să se considere și un soi de al Capone, la fel de precoce.

Iar „afacerile” cu Kent au fost doar un fleac. Și asta pentru că, la vârsta la care, pe atunci, băieții se ocupau de colecționarea „surprizelor” din pachețelele de gumă de mestecat și doar cei din familii mai procopsite își permiteau să viseze la vreo jucărie în formă de automobil pus în mișcare de baterii, junele Codrin devenise deja un mare iubitor de carte rară, stampe, numismatică și filatelie. Motiv pentru care mucosul care era el pe la mijlocul anilor 70, și-a și câștigat, rapid, aprecierea marilor specialiști în domeniu. „George Buzdugan, Gheorghe Niculiță, Valentin Barbu, Severin și Kiriac Dragomir au fost profesorii mei. Ne întâlneam la Cercul Filatelic, unde se dezvoltase o rețea de negustorie”. Stampe, carte rară? Dacă ar fi povestit despre numere mai vechi de un an din revista Rahan, parcă l-am mai fi crezut. Iar povestea cu academicianul George Buzdugan, unul dintre cei mai mari numismați ai României, care s-ar fi făcut parte dintr-o rețea de negustorie care funcționa la Cercul Filatelic, este doar ceea ce psihiatrii numesc un „delir bine organizat”. Dar de, te pui cu precocii ăștia?

Dar cel mai delirant episod al poveștii îndrugate de Codrin Ștefănesecu este cel în care susține că, în urma unor boacăne pe care el le făcuse la școală, taică-su i-a făcut o percheziție în cameră. Iar acolo, ce să vezi: a găsit un adevărat muzeu: cărți, monede, stampe. Iar astea nu au fost nimic: undeva sub pat a descoperit și o mare sumă de bani: 74 375 de lei, legați cum zice el, „în fișicuri”.
„Atât strânsesem eu la 11 ani. Mi-am luat o mamă de bătaie de nu m-am văzut, prima și ultima, ce-i drept. Mi-a confiscat banii cu care, ulterior, a aranjat casa și și-a cumpărat un Fiat. Mda, deosebit de eficient micul „al Capone”: pe vremea aia 74 de mii de lei se adunau, de angajații cu salarii mari, într-o viață de om. De fapt, și asta nu este decât o altă minciună megalomană. La începutul anilor 80, exista „Legea ilicitului” care a băgat oameni în pușcărie pentru sume cu mult mai mici. Realitatea este că, în loc să apuce să-și renoveze casa, tatăl unui țânc la care se găsea o asemenea avere avea toate șansele să înfunde și el pușcăria.”

Acum acest măscărici se răstește la la candidații USR sau PNL care au studiat în străinătate că ei n-au stat aici cu noi. La fel ca în 1990 când Ion Rațiu era admonestat: „tu n-ai mâncat cu noi salam cu soia”. Cam ăsta-i nivelul lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, Mirela Palada și Codrin Ștefănescu. Și să nu-i uităm pe minerii de zi, patronii de televiziuni: Ghiță Sebastian și Dan Voiculescu.

Distribuie Distribuie Comentarii