Cățelușă Salvamont, mușcată de viperă în Munții Făgăraș. Loca se întorcea de la un antrenament

Cățelușă Salvamont, mușcată de viperă în Munții Făgăraș. Loca se întorcea de la un antrenament

Loca, o cățelușă de la Salvamont Argeș, face perfuzii după ce a fost mușcată de o viperă, în timp ce se întorcea de la un antrenament în Munții Făgăraș. La câteva zile, patrupedul a fost depistat și cu o afecțiune gravă.

Loca face perfuzii de două ori pe zi Foto: Ion Sănduloiu

Loca face perfuzii de două ori pe zi Foto: Ion Sănduloiu

Duminica de 21 mai 2023 a fost o zi tocmai bună de antrenamente pentru câinii Helios si Loca de la Salvamont Argeș, sub îndrumarea lui Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș.

Dar după încheierea exercițiilor, în timp ce coborau spre mașină, Loca, o cățelușă în vârstă de trei ani și jumătate, a fost mușcată de o viperă, apoi a fost înțepată și de un bondar de pământ. A urmat momente grele pentru cățelușa specializată în salvarea victimelor avalanșelor.

Veneam de la Cota 2000, tocmai plecasem de la antrenament. Coboram pe un vâlcel și mergând am văzut cu coada ochiului că Loca tresare. Imediat, după un metru s-a așezat în fund și a început să se roadă pe gamba stângă. A venit la mine ferind piciorul. Prima oară am suspectat-o că și-a prins piciorul printre bolovani. Apoi se vedea cum își pierde controlul, echilibrul. Mi-am dat seama că a fost mușcată de viperă. S-a așezat pe iarbă, unde cred că s-a așezat peste un bondar de pământ, fiind înțepată și de acesta. Apoi, efectiv i-a venit rău“, a relatat Ion Sănduloiu pentru ziarul „Adevărul”.

Șeful Salvamont a crezut în primele momente că Loca a murit. A luat-o în spate și i-a susținut capul cu mâna ca să poată să respire.

„În mașină, după aproape o oră, a început să aibă unele reflexe. Ochii îi ținea deschiși, dar aveau o mișcare necontrolată, pupila era mărită aproape de maxim. Pe drum spre veterinar, până să ajungem la barajul Vidraru, a fost cel mai clar semn că își revine. A simțit miros de urs pentru că noi mergeam cu toate geamurile deschise ca să fie ventilație. Năucă, așa cum era, a început să latre. Când am ajuns la medic, era deja cooperantă, era doar un pic confuză. Am crezut că a scăpat ușor”, a relatat Sănduloiu.

După mușcătura de viperă, Cățelușa a fost diagnosticată cu pancreatită

Loca a supraviețuit mușcăturii de viperă, dar s-a ales cu o afecțiune gravă la trei zile distanță. Cățeaua a fost diagnosticată de veterinar cu pancreatită.

Miercuri (24 mai 2023, n.red.) a refuzat să meargă, abia se ridica. Am venit cu ea la medic și a fost diagnosticată cu pancreatită. O să aibă parte toată viața de regim alimentar. Acum face perfuzii. A făcut de atunci câte două perfuzii pe zi. Vineri a început să guște mâncarea”, a mai precizat Ion Sănduloiu.

Ion Sănduloiu și Loca Foto: Ion Sănduloiu

Ion Sănduloiu și Loca Foto: Ion Sănduloiu

I se trage de la mușcături. A fost un șoc în pancreas. Pot să spun că este primul accident de muncă la câini Salvamont din țară”, a mai spus spus directorul Serviciului Public Salvamont Argeș, cel care a adus în România, pe Helios, primul câine de căutare în avalanșă.

De atunci la nivel național s-au înființat mai multe unități canine de intervenție, echipaj compus dintr-un câine de serviciu și conducătorul său, în cadrul serviciilor publice salvamont din zonele cu risc de avalanșă.

Semne ale muşcăturii de viperă

Cum minivacanța de Rusalii bate la ușă, sunt așteptați mulți turiști și pe munte. Salvamontiștii atrag atenția asupra prezenței viperelor, care sunt în număr mare și în Munții Făgăraș. În această perioadă, în care se află în sezon de împerechere, viperele devin mai agresive.

Atenție la șerpi! Foto Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont/ Facebook

Atenție la șerpi! Foto Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont/ Facebook

Dispeceratul Național Salvamont recomandă turiştilor să fie precauţi, iar pentru a evita să fie muşcaţi de șerpi trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi: „Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care exista şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un bat lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul. Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur”.

Conform Salvamont România, semne ale muşcăturii de viperă sunt următoarele: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de circa un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa. Alte simptome generale sunt: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

Ce trebuie să faceți dacă vă mușcă vipera

În caz de muşcătură de viperă, oamenii trebuie să sune imediat la 112 pentru a putea fi preluaţi cât mai repede de un echipaj de prim-ajutor.

În primul rând nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar, ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit.

Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii.

Izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane.

Aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii.

Curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură.

Folosiţi, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţi-i victimei o aspirină.

Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante.

Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcata, nu se pune gheață pe mușcătură şi nu mâncați și nu consumați alcool.

Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate”, informează Salvamont România.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”