Categoria „valori”/Jaf ca în filme la Sintești. Hoții au fugit cu un sac de bani după o urmărire spectaculoasă, care s-a terminat cu un accident în lanț
Doi bărbați care au furat 650.000 de lei, din mașina unor afaceriști din Sintești care se ocupă cu fier vechi, sunt căutați de polițiștii ilfoveni după ce au treușit să scape la capătul unei urmăriri spectaculoase, care s-a sfârșit cu un accident în lanț, produs în centrul orașului Jilava.
Potrivit unor surse din Poliție, marți, doi membri ai unei familii din Sintești, care se ocupă de o societate comercială specializată în colectarea fierului vechi, au mers la bancă, de unde au ridicat suma de 650.000 de lei.
Ajunși acasă, au intrat în curte și au lăsat banii în mașină. Nu au trecut mai mult de câteva minute, că doi bărbați, care cel mai probabil îi urmăriseră încă din fața băncii, au deschis portiera, au luat cu toți banii și plecat în trombă cu un autoturism.
Au provocat un accident în lanț
Victimele au realizat imediat ce s-a întîmplat și au pornit pe urmele hoților. În centrul orașului Jilava, au reușit să-i prindă din urmă și să intre cu mașina în autoturismul acestora, provocând un accident în lanț, în care au fost implicate alte patru autoturisme.
Pentru că mașina lor nu mai pornea, hoții au luat banii și au dispărut fără urmă după ce au fugit, pe jos, printre case.
Polițiștii ilfoveni au deschis o amplă anchetă pentru identificarea și prinderea celor doi suspecți. Aceștia au fost surprinși de camerele de supraveghere din zonă, însă imaginile ar fi neclare.