În timp ce acorda consultanță companiei din China, Bogdan Mîndrescu era șeful de cabinet a lui Răzvan Cuc, în mandatul acestuia de secretar de stat la Transporturi. Șeful de cabinet nu a menționat în declarațiile de avere banii pe care i-a încasat de la chinezi. Grupul Inspur a fost trecut pe „lista neagră” a Departamentului Apărării al SUA în anul 2020 pentru a contracara strategia de dezvoltare a complexului militar – civil al Republicii Populare Chineze, care sprijină obiectivele de modernizare ale armatei chineze prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii și expertiză avansate.
Omul de legătură pentru Ariton și Bode
Bogdan Mîndrescu și-a început cariera la Bancpost, în anul 2007. A lucrat un an drept consultant de vânzări credite. În CV-ul său nu menționează ce a făcut în perioada 2008 – 2011. Însă, în ianuarie 2011, îl regăsim încadrat ca director economic la firma Agregate Interinvest. Acolo a lucrat timp de trei luni, apoi s-a dus ca economist la Formenerg.
La Formenerg a lucrat doar opt luni, după care a fost detașat pe funcția de consilier la Serviciul Protocol din cadrul Ministerului Economiei. Se ocupa de „organizarea de evenimente, comisii mixte și bilaterale”. Asigura logistica necesară întâlnirilor la cabinetul ministrului Economiei și colabora cu Serviciul de Pază și Protecție (SPP) „în vederea realizării unor acțiuni ce impuneau un protocol special de securitate”. În plus, păstra legăturile „protocolare cu omologii ministrului din țară și străinătate”.
A stat pe funcție până în martie 2012. În toată această perioadă, Ministerul Economiei a fost condus de pedelistul Ion Ariton, precedat de ministrul Lucian Nicolae Bode, actualul ministru al Afacerilor Interne.
Consultant la TVR pentru Săftoiu, fostul director al SIE
De la Ministerul Economiei, Bogdan Mîndrescu a ajuns director economic la firma Pandor. Pentru această companie a lucrat în perioada octombrie 2012 – octombrie 2015. În paralel, din noiembrie 2013 până în decembrie 2014, a fost și consultant la cabinetul președintelui – director general al Televiziunii Române. În noiembrie 2013, președinte – director general al TVR era Claudiu Săftoiu, fostul șef al Serviciului de Informații Externe. Mîndrescu a fost preluat și de următorul șef al TVR, Stelian Tănase.
Șeful de cabinet al lui Cuc, consultant pentru chinezi
Cum funcția de director economic la Pandor, se pare, îi lăsa la dispoziție foarte mult timp liber, Bogdan Mîndrescu s-a apucat să acorde consultanță companiei Inspur Shandog Group Co. Ltd. din China, controlată de Partidul Comunist Chinez. A început în decembrie 2014 și a prestat până în decembrie 2015.
Ce trebuia să facă pentru chinezi? Aflăm din CV-ul lui în care menționează că asigura „consiliere financiară în vederea deschiderii unei companii locale, subsidiară a companiei mamă, întocmirea unui business plan și a unui studiu de piață și alte analize cerute de companie”. În plus, făcea demersuri din punct de vedere administrativ și logistic pentru a deschide subsidiara în România.
În timp ce oferea consultanță companiei controlate de Partidul Comunist Chinez, Bogdan Mîndrescu a fost și șeful de cabinet al lui Răzvan Cuc. Informațiile apar în CV-ul făcut public chiar de Bogdan Mîndrescu. El menționează că a fost numit în funcția de șef de cabinet al secretarului de stat Răzvan Cuc în noiembrie 2015, iar mandatul de consultant a expirat în decembrie 2015.
Newsweek România a analizat declarațiile de avere ale lui Bogdan Mîndrescu din acea perioadă. Astfel, în declarațiile de avere depuse în anul 2016 pentru anul 2015, Bogdan Mândrescu nu menționează nici o sursă de venit provenită de compania Inspur Group. De exemplu, în declarația de avere completată în 14 iunie 2016, Bogdan Mîndrescu menționează că a încasat în anul 2015 un salariu de 4.026 de lei de la Ministerul Transporturilor și 2.170 de lei de la compania Electroserv Procurement SA. În anul 2017, ministru al Transporturilor a ajuns Răvan Cuc, iar Mândrescu a fost uns din nou șef de cabinet.
Inspur Group, controlată de Partidul Comunist Chinez
Inspur Group este un conglomerat de companii de stat strategice din China specializat pe tehnologia informației și care se concentrează pe servicii de cloud, big data, găzduirea de aplicații cheie, servere, stocare, inteligență artificială și Planificarea Resurselor Întreprinderii (ERP).
La conducerea Inspur Group se afla Sun Pishu, secretar al Comitetului de Partid Comunist și adjunct al Congresului Național al Poporului. El este considerat un pionier în industria informației din China. Sub conducerea sa a fost dezvoltat serverul SMP 2000 în anul 1993, apoi a dezvoltat prima generație de microcomputere din China. Din 2010, Sun Pishu a transformat Inspur Group într-un serviciu de furnizare de servicii cloud și operare big data. Așa a ajuns pe primul loc în China și pe locul 3 în lume pe piața serverelor.
În anul 2014, conform New York Times, Inspur Group intenționa să preia complet principala afacere de servere IBM din China. Pe atunci, serverele IBM erau folosite de băncile de stat din China, dar ulterior acestea au început să folosească serverele Inspur. De exemplu, Postal Savings Bank of China începuse un proiect pilot de transfer pe serverele Inspur în 2013.
Lista neagră a SUA împotriva Chinei
Pe 12 noiembrie 2020, președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a emis un ordin prin care a interzis companiilor controlate de China să mai investească în economia americană. Decizia a fost luată după ce Donald Trump a acuzat de China de spionaj. În acest sens, Departamentul Apărării al SUA a invocat secțiunea 1237 din Legea privind apărarea naționale și a inclus mai multe companii de „lista neagră”.
Conform unui comunicat, Departamentul Apărării al SUA „este hotărât să evidențieze și să contracareze strategia de dezoltare a fuziunii militare – civilă a Repubicii Populare Chineze (RPC), care sprijină obiectivele de modernizare ale Armatei de Eliberare a Poporului (armata chineză - n.r.) prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii și expertiză avansate dobândite și dezvoltate chiar și de către acele companii, universități și programe de cercetare din RPC care par a fi entități civile”.
Pe lista neagră a Departamentului Apărării al SUA se află și Inspur Group, companie ale cărei interese au fost reprezentate în România de către Bogdan Mîndrescu, consilierul și viitorul șef de cabinet al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Nu se știe deocamdată dacă Bogdan Mîndrescu va lucra și la Guvern, acolo unde ministrul Sorin Grindeanu deține funcția de vicepremier.
Consilier la miniștri PSD și PNL
Ministrul Răzvan Cuc și-a numit șeful de cabinet în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București. Ulterior, Mîndrescu a ajuns membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român și, de acolo, director general Aeroporturi București. A mai fost administrator la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și consilier al miniștrilor de la Fonduri Europene. El a fost consilierul Roxanei Mânzatu de la PSD și Ioan Marcel Boloș de la PNL.
Bogdan Mîndrescu nu a vrut să răspundă întrebărilor adresate de Newsweek România, inclusiv cele legate despre legăturile cu compania controlată de Partidul Comunist Chinez, deși le-a citit pe Whatsapp. „Vă rog să îl contactați pe Alin Șerbănescu, el se ocupă de comunicare”, a scris Bogdan Mîndrescu. Nici Șerbănescu nu a răspuns la întrebări.