Câte ZILE LIBERE vor avea românii în 2016: Două sărbători importante vor avea loc în aceeaşi zi

Câte ZILE LIBERE vor avea românii în 2016: Două sărbători importante vor avea loc în aceeaşi zi

Românii au 12 zile libere în 2016, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în weekend.

ZILE LIBERE ÎN 2015: Calendarul sărbătorilor legale (Imagine: Shutterstock)

Cele 12 ZILE LIBERE sunt următoarele:

  • 1 ianuarie (vineri), 2 ianuarie (sâmbătă) - Anul Nou

  • 24 ianuarie (duminică) - Ziua Unirii Principatelor Române

  • 1 mai (duminică), 2 mai (luni) - Paştele

  • 1 mai (duminică) - Ziua Muncii

  • 19 iunie (duminică), 20 iunie (luni) - Rusalii

  • 15 august (luni) - Adormirea Maicii Domnului

  • 30 noiembrie (miercuri) - Sfântul Andrei

  • 1 decembrie (joi) - Ziua Naţională a României

  • 25 decembrie (duminică), 26 decembrie (luni) - Crăciunul.

Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.

Primele zile libere din 2016 sunt 1 şi 2 ianuarie (vineri şi sâmbătă), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (duminică) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 1 şi 2 mai (duminică şi luni).

În cazul Paştelui catolic, zilele libere declarate sunt 27 şi 28 martie (duminică şi luni).

În 2016, Ziua Internaţională a Muncii (1 mai) coincide cu prima zi de Paşte (ortodox).

Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2016, în zilele de 19 iunie - 20 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de luni.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”