Cătălina Ponor, prima reacție după ce i s-a interzis să se apropie de gimnastele din echipa României

Cătălina Ponor, prima reacție după ce i s-a interzis să se apropie de gimnastele din echipa României

Cătălina Ponor a comentat incidentul de la Campionatul Mondial, acolo unde i-a fost interzis să se apropie de jucătoare de coordonatorul lotului de gimnastică feminină, olandezul Patrick Kiens. Participantă la CM ca oficial al Federației internaționale, fosta mare gimnastă a încercat să le susţină pe micile sportive, dar a fost îndepărtată de antrenorul lotului României.

Cătălina Ponor a adus glorie României. Foto Getty images

Cătălina Ponor a adus glorie României. Foto Getty images

"E important să se afle şi varianta mea. E adevărat că nu şi-au dorit foarte tare ca eu să fiu alături de echipă. E adevărat că Patrick s-a dus la Donatella (n.r. Donatella Sachi, preşedintele Comitetului Tehnic Feminin), să îi spună că incomodez cu prezenţa acolo. Ce nu s-a spus a fost că nu a fost ceva agresiv. Donatella a venit la mine şi a zis <Ştiu că tu nu faci lucrurile astea, dar în timpul concursului ar fi bine să nu stai lângă ele, că nu-şi doresc lucrul acesta>.

M-am simţit lezată, nu pentru că nu mă voiau acolo, ci faptul că era omenesc să vină să spună personal. A fost un sfat, n-aş spune că a fost indicaţie, dar să spună că ar fi mai bine să-l dau la finalul concursului.

Antrenorul naționalei nu salută pe nimeni

Nu era în timpul concursului, era un antrenament pe podium. Făceam lucrul acesta cu fiecare echipă care intra în antranament, că voiam să ştiu că totul e în regulă pentru România. Greşeala mea a fost că m-am dus cu sufletul deschis , pentru că eu nu-i ştiu pe aceşti oameni, deloc. Am făcut cunoştinţă acolo cu Patrick şi cu colegul lui, cei doi antrenori, cei doi coordonatori olandezi. Din păcate, am simţit acea respingere de la început, pentru că colegul lui a venit deschis la mine, dar Patrick nu salută pe nimeni, din păcate. M-am dus şi am dat mâna, că voiam să-l cunosc personal.

Patrick Kiens e coordonatorul lotului de gimnastică al României. Captură YouTube

Patrick Kiens e coordonatorul lotului de gimnastică al României. Captură YouTube

Le-am spus fetelor că sunt aici pentru a le ajuta , să le fiu alături, dacă au nevoie de ceva. O altă greşeală a fost să-i pun o întrebare Anei Bărbosu, la sărituri, unde am întrebat-o dacă face săritura grupată sau întinsă. Mi-a zis întinsă, iar eu i-am dat un sfat, putea trece mai departe, în care i-am spus să mai întindă puţin picioarele şi braţele pe cal.

Ăsta a fost singurul sfat, indicaţie, dar se pare că a deranjat foarte tare, iar de aici a pornit toată nebunia asta. Probabil am rămas cu vremurile frumoase în care antrenorii ne încurajau să ne ducem la sportivii cu experienţă, să primim sfaturi de la ele", a spus Cătălina Ponor pentru Orange Sport.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Voi ați citit ce scrie Rareș Bogdan despre „documentul” cu Simion?