Cătălin Scărlătrescu, luat la roast de iubita lui: „La câte relații pasagere a avut, puteți să-i spuneți Gara de Nord“

Cătălin Scărlătrescu, luat la roast de iubita lui: „La câte relații pasagere a avut, puteți să-i spuneți Gara de Nord“

Actrița Doina Teodoru a participat la „Chefi la cuțite“ cu o farfurie creativă, dar și cu un moment umoristic acid la adresa iubitului ei, chef Scărlătescu.

Doina Teodoru foto Antena 1 JPG

Doina Teodoru a participat la „Chefi la cuțite“ FOTO Antena 1

Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au luat prin surprindere pe toată lumea atunci când au devenit un cuplu, după cum actrița însăși a mărturisit în show-ul culinar de la Antena 1.

Aceasta i-a făcut o surpriză iubitului său și a participat la audițiile pe nevăzute cu o farfurie creativă, în care a făcut o hartă culinară a unor preparate din diverse țări europene.

Cei din jur au spus că suntem o combinație cel puțin bizară. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca noi doi să fim împreună. Nici noi nu ne-am fi așteptat să fim împreună”, a declarat Doina.

Într-adevăr am auzit că a fost un mare crai și asta m-a ținut un pic pe loc, pentru că eu căutam o relație serioasă. Dar a insistat foarte mult, ca să mă asigure că-și dorește ceva serios. Iar relația a evoluat incredibil de frumos. La un moment dat, a declarat că el cucerește femeile cu sinceritatea lui și că ultima armă este gătitul. Dacă femeia nu cedează în niciun fel, îi gătește. Eu nu știu ce să-nțeleg, pentru că mie mi-a gătit de la a doua întâlnire, deci presupun că a fost pus în dificultate rău de tot“, a mai spus ea ,cu umor, înainte de a-l pune în dificultate cu un moment de roast acid.

Cătălin Scărlătescu, amuzat și emoționat

Pe Cătălin l-am cunoscut acum două veri, în Vama Veche. Eu eram cu cineva, el era cu mai multe. Toate relații «serioase», așa le numește el. Dar, vă spun, la câte relații pasagere a avut Cătălin, puteți să-i spuneți Gara de Nord. Nu-i spun Aeroportul Henri Coandă, pentru că a avut doar câteva «zboruri interne», E un naționalist convins. Prima oară m-a invitat să luăm masa, a doua oară a vrut să-mi gătească cina. Am înțeles aluzia, am acceptat, mai ales că eram aproape convinsă că nu știe se face. Înainte de asta, i-am zis că-mi plac organele. N-a înțeles, așa că mi-a gătit o inimă de bou“, a spus Doina Teodoru în roastul său.

Momentul i-a amuzat foarte tare pe Florin Dumitrescu și pe Sorin Bontea, iar pe chef Cătălin Scărlătescu prezența iubitei sale l-a emoționat, astfel că, la final, i-a oferit acesteia un buchet de trandafiri și a sărutat-o pasional.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…