Cătălin Scărlătescu a ajuns la spital, după o vacanță de coșmar: „Cel mai frumos loc din Bali e aeroportul, mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat”
Chef Cătălin Scărlătescu, alături de iubita sa, Doina Teodoru, a ales Bali pentru vacanța de sărbători, însă a fost profund dezamăgit de destinație.
Scărlătescu a postat un selfie din aeroport în care spune că e ultima dată când mai merge în Bali. El a vorbit despre mizeria de pe plaje și prețurile mari.
„Cel mai frumos loc din Bali aeroportul și @balimandira…în rest doar gunoaie multe pe plajă și prețuri mari pentru servicii mici. A fost ultima încercare, mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat. Să nu începeți cu vibrația, spiritualitatea sau altele că nu mai crede nimeni”, a scris Scărlătescu, pe Instagram.
Ulterior, Scărlătescu a publicat o altă fotografie, cu el de pe patul de spital: „Nah că după faimosul Bali am ajuns și la spital. Noroc de oamenii ăștia superbi”.
Cunoscutul bucătar Cătălin Scărlătescu și actrița Doina Teodoru formează un cuplu de peste trei ani.
Sursa: adevarul.ro