Cătălin Ivan şi-a dat demisia din grupul socialiştilor din PE
Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat vineri că şi-a dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European.
"Ştiu foarte bine situaţia din grupul socialiştilor până ieri (joi - n.r.), de azi (vineri - n.r.) începând voi şti mai puţin că mi-am dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European, pe motiv că nu avea sens să stau atâta timp cât ei ţineau în braţe PSD, după tot ce s-a întâmplat, şi nu doar protestul de pe 10 august pe care l-am documentat, le-am trimis tot felul de materiale, ci de când a ajuns la guvernare Liviu Dragnea. Pentru că nu PSD a ajuns la guvernare, din moment ce un partid de mărimea PSD dă mandat în alb unei singure persoane să meargă să negocieze cu preşedintele României primul-ministru. Mandat în alb, eu nu am auzit vreodată nu numai în experienţa mea de 15 ani de politică, dar în ce am citit prin cărţi. Dragnea s-a dus la prima discuţie cu Iohannis despre primul-ministru fără ca cineva din partid să ştie pe cine va propune. Ăla a fost semnul că Liviu Dragnea avea puterea absolută pentru el", a spus Ivan, la o dezbatere despre alegerile europarlamentare 2019, organizată de Euroactiv România.
Cătălin Ivan a trimis în urmă cu aproximativ trei săptămâni socialiştilor europeni o solicitare privind excluderea PSD din S&D, precum şi demisia sa din grup începând cu data de 1 octombrie, în cazul în care nu se va lua o decizie legată de protestele care au avut loc în 10 august la Bucureşti.
"Acest text a ajuns astăzi pe mail-ul fiecărui coleg din grupul S&D din Parlamentul European. Ataşate sunt două documente, cererea de excludere a PSD din grupul politic şi demisia mea din grup începând cu data de 1 octombrie dacă nu se ia nicio decizie. A trecut o lună de la protest şi nu a existat nicio reacţie până acum, ceea ce este inacceptabil. Consider că tăcerea reprezintă o formă de susţinere a regimului lui Liviu Dragnea şi atunci locul meu nu mai este în acest grup politic", preciza, la acel moment, Cătălin Ivan. AGERPRES