Cătălin Cârstoiu: Numărul deceselor în SUUB, mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, a declarat, vineri, că numărul persoanelor decedate în urma infecţiei cu noul coronavirus decedate în unitatea medicală este mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în perioada 1-29 octombrie au murit 284 de pacienţi infectaţi cu COVID.
"Noi suntem un spital care funcţionează în regim hibrid cu circuite distincte. În momentul de faţă 50% din pacienţi sunt pozitivi, 50% sunt negativi. Adică, în cifre concrete, peste 350 de pozitivi peste 350 de negativi . . (...) Au fost ieri 12 admisii, atât pozitivi, cât şi negativi. Noi am încercat să asigurăm un tratament egal tuturor acestor pacienţi în perioada aceasta. Da. Este mai mare faţă de anul trecut. Este logic. Gândiţi-vă că spre exemplu că în anul 2020 erau în octombrie 193 de pacienţi decedaţi, din care 21 pozitivi. Astăzi vorbim în perioada 1 octombrie - 29 octombrie de 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Este un număr foarte mare. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave. (...) În privinţa pacienţilor care au ajuns în terapie intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. Asta vă spun cu siguranţă. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze care au ajuns în terapie intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă", a afirmat medicul.
El a spus că în acest val patru al pandemiei pacienţii prezintă forme mult mai grave decât în celelalte valuri, iar consumul de oxigen este "enorm" faţă de cel de anul trecut.
"Sunt forme mult mai grave (n.r. faţă de valurile anterioare). Au o evoluţie imprevizibilă, chiar şi după ziua 14-a de evoluţie de boală apar reacţii complicate la nivel inflamator, la nivel sistemic. (...) Consumul de oxigen este enorm faţă de ce era anul trecut sau faţă de ce era acum doi ani pe vremea aceasta", a arătat managerul.
El a spus că este nevoie ca oamenii să înţeleagă că vaccinarea este soluţia de a limita cazurile grave.
"Este nevoie ca oamenii să înţeleagă faptul că trăim nişte vremuri grele, nişte vremuri încărcate şi cu probleme sănătate şi cu probleme emoţionale. (...) Aşa că efortul colegilor mei care nu este unul uşor va trebui să fie susţinut şi de unul public de a realiza că vaccinarea este o soluţie pentru a limita accesul cazurilor grave, foarte grave pentru a nu mai avea astfel de cazuri în zonele de terapie intensivă, de terapie intermediară sau în zonele de terapie acută. Pentru că dacă vom realiza că vaccinându-ne în număr mare şi creând imunitate în rândul populaţiei la un nivel macro cred eu că nu vom mai ajunge în astfel de situaţii care nu sunt particulare doar Spitalului Universitar, ci tuturor spitalelor mari de urgenţă din Bucureşti şi din ţară", a susţinut Cîrstoiu.
Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte siguranţa la incendiu, clădirea unităţii medicale "are o problemă".
"Din punctul de vedere al siguranţei la incendiu, în general clădirea are o problemă şi asta o recunoaştem public. Este o clădire cu un aspect particular, cu un aspect care necesită anumite adaptări majore pentru a îndeplini partea de siguranţă la incendiu", a mai arătat managerul SUUB.
Cârstoiu a susţinut că în spital nu există niciun medic care să fi prezentat adeverinţă că nu îngrijeşte pacienţi infectaţi cu COVID.
"Nu există niciun medic care a venit cu o adeverinţă că nu îngrijeşte pacienţi COVID. Ar fi contrar deontologiei medicale. Medicii sunt obligaţi să asigure tratamentul pacienţilor fie că sunt negativi fie că sunt pozitivi", a precizat medicul. AGERPRES