Câtă protecție oferă adăposturile antidrone din Delta Dunării

Câtă protecție oferă adăposturile antidrone din Delta Dunării

Contestate de unele voci, adăposturile construite de Ministerul Apărării Naționale (MApN) la Plauru, în județul Tulcea, pentru a adăposti oamenii în eventualitatea în care drone rusești rătăcite cad la noi, sunt construite cu respectarea tuturor normelor în domeniu, au declarat surse militare.

Adăposturile din Delta Dunării sunt construite după normele militare FOTO MApN/Facebook

Adăposturile din Delta Dunării sunt construite după normele militare FOTO MApN/Facebook

Mai exact, adăposturile sunt construite după normativul pentru Fortificaţii de campanie al MApN, din cadre prefabricate din beton armat tip P2, combinate cu amenajări suplimentare executate la locul instalării. Pentru consolidarea construcției, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), se putea opta pentru acoperirea acesteia cu un strat de circa un metru de pământ compactat, dar militarii au optat pentru o metodă mai sigură și au utilizat saci de pământ care oferă o protecție mai bună împotriva schijelor.

În plus, la capetele construcției s-au montat protecții, adică niște șicane de beton în unghi de 45 de grade consolidate și ele cu saci de pământ. Acestea au rolul de a-i apăra pe cei din adăpost de un eventual șoc lateral, acolo unde se află și căile de acces.

Folosite și în Afganistan

Conform normelor militare, aceste adăposturi asigură protecția împotriva schijelor, fragmentelor și a undei de șoc generate de prăbușirea în proximitatea structurii a unei drone, chiar și în cazul în care aceasta poartă încărcătură de luptă (adică în jur de 40 de kilograme de TNT) care detonează la impactul cu solul.

De altfel, pe acest tip de adăpost s-au bazat și militarii români din unitățile de „Protecția Forței” implicate în conflictul din Afganistan. „Sunt prefabricate din beton în formă de U, sunt montate pe pământ. Asemenea adăposturi am folosit cu succes în Afganistan, timp de 25 de ani, cât Armata Română a fost prezentă acolo”, a spus, conform b1tv.ro , generalul (r) Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS) şi doctor în ştiinţe militare.

Apoi, în spațiul public s-a reproșat faptul că militarii au construit adăpostul suprateran când majoritatea obiectivelor de acest fel sunt subterane pentru o mai bună protecție. Aceleași surse militare au declarat că o construcție subterană în zonă este imposibil de realizat deoarece, fiind în Delta Dunării, pânza de apă freatică este la o adâncime de numai 1,5 metri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…