Cât vor mai putea merge pe sârmă guvernul Orban și președintele Iohannis?
O conjunctură nefericită, o aliniere nefastă a astrelor, o pandemie cumplită, ghinionul dacă vreți, au făcut ca președintele Iohannis și guvernul Orban să prindă cele mai grele și complicate timpuri la putere, plus o ecuație aproape imposibil de rezolvat, scrie Dan Tăpălagă pe G4Media .
Cum să gestioneze criza sanitară fără să piardă alegerile? Cum să fugă de măsurile nepopulare, de noi restricții, dar să țină cumva în frâu numărul de noi infectări, să evite o catastrofă sanitară?
Cum să interzică o serie de activități sociale importante pentru viața oamenilor, nunțile, botezurile, pelerinajele religioase, dar să meargă mai departe cu campania electorală și cu alegerile, importante pentru liberali?
Cum să impună totuși o serie de restricții unei populații ajunse la capătul răbdării, în absența cărora sistemul sanitar intră în colaps, iar numărul deceselor crește, fără să afecteze și mai grav economia?
Cum să se joace cu cifrele, cu realitatea, astfel încât să arate că e foarte grav, dar să nu panicheze și mai mult populația. Cum să zici că situația e albastră și cifrele alarmante, dar cu toate acestea să susții că nu este nevoie de o nouă stare de urgență care să limiteze mobilitatea măcar în zonele roșii, punctual, pe orașe sau regiuni? La nivel țării, e limpede că nu se va mai putea declara ușor o nouă stare de urgență, ca în primăvară.
Toată această echilibristică, acest mers periculos pe sârmă, trebuie executat în plină campanie electorală, cu două luni înainte de alegerile parlamentare. Guvernul Orban și președintele Iohannis nu își permit să le amâne din mai multe motive.
Alegerile parlamentare din decembrie pot fi amânate, potrivit Constituției, doar trei luni, adică până la început de Martie. Toate proiecțiile specialiștilor indică faptul că România riscă să aibă la primăvară chiar mai multe cazuri de noi infectări pe zi decât în prezent. Amânarea alegerilor din motive sanitare până în martie nu reprezintă, așadar, o soluție practică.
Amânarea nu reprezintă însă nici o soluție politică. Guvernul Orban și președintele Iohannis stau în brațe cu bomba majorării pensiilor cu 40% în brațe iar ceasul ticăie repede.
Parlamentul a votat, pe 22 septembrie, majorarea pensiilor cu 40% și a salariilor profesorilor cu 20%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. Guvernul a sesizat marți Curtea Constituțională pentru a mai câștiga timp, cu speranța că până în șase decembrie va reuși cumva să tragă de timp pentru a evita intrarea în vigoare a legii.
Chiar și așa, cu toate tertipurile procedurale posibile, abia dacă vor reuși să oprească legea de la intrarea în vigoare până la alegerile programate pentru 6 decembrie. Or, dacă aceste drepturi intră în vigoare fie și pentru o singură zi, nu vor mai putea fi luate ușor înapoi. Dacă se ajunge aici, dezastrul economic este garantat.
Prin urmare, miza guvernului este să facă alegeri în decembrie cu speranța că noul Parlament va dezamorsa bomba cu ceas pusă de PSD în brațele guvernului Orban. O eventuală prorogare a majorării pensiilor nu va putea fi făcută prin OUG.
Prin urmare, guvernul Orban se vede condamnat să facă alegeri din rațiuni practice, dat fiind că, după toate estimările, numărul de infectări va fi mai mic acum decât în primăvară, din rațiuni politice, vezi bomba cu ceas a legii pensiilor și din calcule electorale, adică liberalii vor să profite de scorul bun obținut la locale.
Alegeri în primăvară însemnă erodare la guvernare, amplificarea nemulțumirilor și tensiunilor sociale din cauza crizei sanitare și economice, plus lunile de iarnă care vin cu cheltuieli suplimentare pentru populație, deci nemulțumiri sporite.
Dar PSD speculează deja această situație imposibilă și începe să preseze pentru amânarea alegerilor, acuzând Guvernul Orban că se gândește mai mult la interesul politic decât la sănătatea cetățelor. Brusc, Marcel Ciolacu și alți lideri PSD au devenit foarte îngrijorați de epidemie, după luni de zile în care au acuzat același guvern că impune restricții și izolare, după ce au subminat metodic toate măsurile prin care s-a încercat limitarea răspândirii virusului și după ce au bagatelizat inclusiv purtarea măștii.
Dar acum PSD și-ar dori o nouă stare de urgență pentru că, odată declarată, alegerile parlamentare nu vor mai putea fi organizate la termen. Și tot din acest motiv, președintele Klaus Iohannis evită să mai declare stare de urgență, fie și doar în zonele roșii, unde situația este critică.
Pe de altă parte, starea de nemulțumire socială este în creștere și de înțeles. Sunt mii de oameni cărora le-au scăzut veniturile, au rămas fără slujbă sau fără afaceri. Cu toții vor trebui să se descurce cumva, în pragul iernii, când costurile vieții cresc semnificativ.
Industrii întregi aflate în pragul falimentului sau puternic lovite de criză nu mai vor să audă de restricții, de lockdown și pun presiune pe Guvern să se abțină de la noi măsuri care riscă să-i afecteze și mai rău. Însă Guvernul deja închide nepermis de mult ochii, iar rezultatele se văd: numărul de infectări crește vertiginos, capacitatea sistemului sanitar este deja pusă la grea încercare.
Adăugați la toate cele de mai sus presiunea infernală a Bisericii Ortodoxe, care nu mai vrea nici ea restricții și cere să poată organiza pelerinaje, subminând și mai tare încercările oricum firave ale Guvernului de a ține sub control răspândirea virusului.
E ușor să critici de pe margine, să ceri măsuri stricte, stare de urgență sau soluții miraculoase când ai de-a face cu situația complexă de mai sus. Am văzut, miercuri seara, la Cotroceni, un președinte aproape disperat, conștient că trebuie să execute o jonglerie periculoasă cu decizii imposibile, să țină împreună cu guvernul toate aceste mingi în aer, sugerând cumva presei că greul abia urmează să vină.
Klaus Iohannis a ajuns să vorbească la conferințele de presă organizate în fiecare miercuri seară la Cotroceni doar despre epidemie. Este tema care fie îi va îngropa cel de-al doilea mandat, fie îl va păstra în istorie drept președintele care a reușit cumva să treacă țara cu bine prin iadul unei crize apocaliptice.
