Cât tupeu, câtă nesimțire!/„Nu am fugit nicăieri. Eram aici, îmi făceam visul de o viaţă întreagă"

Cât tupeu, câtă nesimțire!/„Nu am fugit nicăieri. Eram aici, îmi făceam visul de o viaţă întreagă"

Fostul primar al Bucureștiului Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, a declarat, pentru Antena 3, după ce a ieșit din arestul preventiv din Atena, că el nu a încercat să fugă din România, ci „eram aici (în Grecia – n.red.), îmi făceam visul de o viaţă întreagă”. Acesta a spus că își definitiva „formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni”.

„Contează faptul că judecătorii au fost duri, dar corecți şi pentru lucrul ăsta eu le mulțumesc. Am început să am foarte mare încredere că pot să mă lupt în continuare pentru că am primit o pedeapsă nemeritată. Da, mai există căi de atac şi ştiu că la vârsta mea şi la afecțiunile pe care le am probabil că mi s-ar aproba lucrurile astea după ce mor.

Nu vreau să mor. Eu vreau să trăiesc măcar până în momentul în care pot să demonstrez că nu sunt vinovat şi nu am făcut altceva decât să plătesc din punct de vedere politic anii 2015 şi zăpăceala furibundă încât să dispară tot ce înseamnă clasa politică la momentul respectiv.

Este o modalitate pe care eu nu o să o pot să o înțeleg, este o modalitate nemernică să poţi să acuzi oamenii de lucruri pe care nu le-au făcut.

Eu nu am fugit nicăieri. Eram aici (în Grecia – n.red.), îmi făceam visul de o viaţă întreagă că atunci când o să ies la pensie o să pot să-mi petrec liniștit zilele pe care le mai am, câte Dumnezeu or fi ele, dar în liniște şi într-o sănătate aparentă, că toţi ne aflăm într-o stare de sănătate aparentă.

Eram acasă în apartamentul pe care l-am închiriat. Îmi definitivam formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni. M-au găsit acasă. Nu m-am ascuns, nu am fugit. Cum să fug? Pentru ce, când tot procesul a fost o mascaradă? Am trăit cu speranța că poate într-adevăr se dorește să se afle adevărul.

Dar nu, s-a vrut altceva cu o regie din asta ieftină cu complet de divergența, chestii care au dus la interpretarea şi la copy-paste-ul la ceea ce s-a spus a doua zi după confirmarea arestării în Bucureşti în septembrie 2015 de către Camelia Bogdan. Dacă veți avea curiozitatea veți vedea exact textul. De aia am fost şocat.

În mod sigur da, şi judecătorii şi absolut toţi cei care au fost (n.r la proces) cu următoarea frază: Oprescu nu a avut parte de un proces echitabil pentru că... Şi au dezvoltat teoriile judiciare care să susţină acest lucru.

Eu le-am mulțumit că au ţinut să vină să spună părerea lor şi le mulțumesc şi în ziua de astăzi. Le mulțumesc şi celor care în trecere mergând spre sala de judecată am auzit o voce prietenoasă că sunt acasă mulţi care mă susţin", a declarat Sorin Oprescu pentru Antena 3 .

Sorin Oprescu a ieșit din arestul în care a fost reținut în Atena, după ce a plătit cauțiunea de 5.000 de euro stabilită de judecătorii greci.

Între timp, procedura de extrădare continuă. În termen de 40 de zile, judecătorii din Atena trebuie să decidă dacă îl trimit sau nu pe Sorin Oprescu în România.

În această perioadă el are de îndeplinit mai multe condiții impuse de instanța din Grecia. El trebuie să se prezinte de două ori pe lună la o secție de poliție și, deși e liber, nu are voie să părăsească Grecia.

Condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, Sorin Oprescu a fost reținut în Atena, în 17 mai, în timp ce încerca să plece spre o insulă din Marea Egee. Potrivit presei elene, Oprescu locuia într-o zonă exclusivistă, însă nu intenționa să rămână în capitala Greciei. Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare.

Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București. El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor. La percheziții desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”