Cât te costă să creşti un copil până la vârsta de 19 ani. Suma este calculată în baza coșului de consum și pare uriașă

Cât te costă să creşti un copil până la vârsta de 19 ani. Suma este calculată în baza coșului de consum și pare uriașă

În ultimii ani, o arată statisticile, cuplurile se gândesc de două ori mai bine înainte de a avea un copil. Din acest motiv, în primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73.000 de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani.

Bani necesari pentru creşterea unui copil SURSĂ FOTO Shutterstock

Bani necesari pentru creşterea unui copil SURSĂ FOTO Shutterstock

Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori, inclusiv al schimbării stilului de viață datorat prosperității economice. Această prosperitate vine la pachet cu creșterea așteptărilor legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri.

Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.

Cât costă să creşti un copil timp de 19 ani

Conform informaţiilor obţinute de ClubulCopiilor.ro , în urma unui studiu care se axat pe determinarea costului asociat creşterii unui copil în România, de la naştere până la vârsta de 19 ani, respectiv terminarea liceului, costul total pentru creşterea unui copil născut în 2024, ajustat la rata inflaţiei, este estimat la 594.070 lei.

Pentru al doilea copil, o familie va cheltui o sumă considerabil mai mică, de 417.989 lei. Astfel, cuplurile care decid să aibă doi copii, vor avea un cost de cel puţin un milion de lei pentru creşterea acestora până la terminarea liceului.

Punctul de plecare al studiului îl reprezintă o analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. ClubulCopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.

Este acesta un motiv pentru care românii au tot mai puţini copii?

Calitatea vieţii este un aspect de care românii ţin tot mai mult cont în ultimii ani, susţin psihologii. Astfel, o familie va ţine cont de partea financiară în momentul în care va decide dacă va avea unul sau mai mulţi copii sau dacă nu va avea deloc copii.

,,Cu siguranţă, mentalităţile s-au schimbat. Înainte de a avea un copil, un cuplu se gândeşte dacă este capabil să îl întreţină, să îi ofere tot ce are nevoie pentru a creşte sănătos şi armonios. În urmă cu 10-15 ani, aceste lucruri contau mai puţin, nu erau luate în calcul, situaţie care mai este întâlnită şi în prezent, mai ales în mediul rural. Dar şi populaţia din mediul rural a început să migreze, în ultimul deceniu, către urban. Până la urmă, ţine şi de nivelul de educaţie. Partea financiară este un element esenţial, în zilele noastre, când decidem dacă putem avea un copil", a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”