Cât poate câştiga, lunar, un şofer de Uber sau Bolt. Câteva secrete prin care îţi poţi creşte venitul
Numărul românilor care lucrează pentru Uber şi Bolt a crescut considerabil din momentul în care cele două mari firme şi-au făcut apariţia pe piaţa din România. Cea mai frecventă întrebare a celor care vor să facă acest lucru este legată de câştigurile care pot fi obţinute.
Uber SURSĂ FOTO Shutterstock
Astfel, multe persoane au transformat acest lucru într-un job full time, din care reuşesc să câştige, lunar, sume importante de bani.
Cât se poate câştiga din Uber şi Bolt?
De cele mai multe ori, cei care au ales să fie şoferi preiau curse folosind ambele aplicaţii, atât Uber cât şi Bolt. Acest lucru, susţin şoferii, poate să crească veniturile considerabil. Totul depinde însă de numărul de ore petrecute la stradă, dar şi de anumite momente cheie dintr-o săptămână.
,,Am o flotă de zece maşini pe care le-am închiriat şoferilor ce doresc să facă Uber şi Bolt. Mulţi dintre ei fac acest lucru full time. Fără îndoială, cel mai mult se câştigă vara, în weekend. Vineri, sâmbătă şi duminică, noaptea, sunt multe petreceri în oraş. Astfel, cererea este mare, iar tarifele sunt crescute. După un astfel de weekend, după ce se scad taxele către Uber şi Bolt şi combustibilul, un şofer rămâne cu peste 1.000 de lei. Totodată, în timpul săptămânii, la orele de vârf, în intervalul 6.00-10.00 şi 16.00-20.00 cererea este foarte mare. Astfel, tariful creşte în funcţie de disponibilitatea maşinilor şi de cererea de pe piaţă. Un şofer care petrece 8 ore pe zi la stradă şi profită de aceste lucruri poate câştiga, fără probleme, peste 4.000 de lei lunar", a precizat Marian Pavel, şofer de Uber-Bolt şi deţinătorul unei flote de maşini de închiriat.
Ce cheltuieli neprevăzute pot apărea
În momentul în care un şofer decide să activeze pe aplicaţiile Uber şi Bolt trebuie să fie conştient că pot apărea şi situaţii neplăcute. Astfel, uzura maşinii şi anumite defecţiuni trebuie suportate din propriul buzunar.
,,Cine alege să facă Uber şi Bolt cu propriul autoturism îşi asumă, automat, uzura maşinii şi anumite defecţiuni care pot apărea. Acestea sunt cheltuieli neprevăzute, pentru ca şoferul trebuie să fie pregătit în orice moment. O defecţiune majoră te poate ţine pe tuşă o perioadă importantă de timp, în care nu mai câştigi bani", a adăugat Marian Pavel.
Sursa: adevarul.ro