Cât mai ține căldura neobișnuită. Ce fenomene anunță meteorologii, unde ninge ca-n povești de Revelion

Cât mai ține căldura neobișnuită. Ce fenomene anunță meteorologii, unde ninge ca-n povești de Revelion

Vremea neobișnuit de caldă ne răsfață și în următoarele zile. Meteorologii anunță temperaturi anormale la sfârșit de an, cuprinse între 6 și 15 grade Celsius. Lapoviță și ninsori se vor semnala la munte, iar ploi pe arii restrânse.

Ninsori se vor semnala doar la munte FOTO Shutterstock

Ninsori se vor semnala doar la munte FOTO Shutterstock

De altfel, directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat că 2023 este cel mai călduros an din istorie pentru România, vremea anormală menţinându-se până la finalul anului.

Vineri, 29 decembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi în continuare mai mari decât cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în regiunile vestice, unde izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, ziua, la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și 15 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și 5 grade. Dimineața și noaptea, local în regiunile extracarpatice și izolat în rest, va fi nebulozitate joasă sau ceață.

În Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de nebulozitate joasă sau ceață.

Pe arii restrânse va ploua

Sâmbătă, 30 decembrie, valorile termice se vor menține peste mediile multianuale specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în regiunile intracarpatice, unde pe arii restrânse va ploua, iar în zona înaltă de munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare cu precădere la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și 14 grade, iar cele minime se vor situa între -3 și 5 grade. Dimineața și noaptea, local în regiunile extracarpatice și izolat în rest, va fi nebulozitate joasă sau ceață.

În Capitală, valorile termice se vor menține peste mediile multianuale specifice datei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatură maximă va fi de 11…12 grade și cea minimă de 0…2 grade. Dimineața și noaptea vor mai fi condiții de ceață.

Înnorări în nord-vest și ceață persistentă

Duminică, 31 decembrie, în ultima zi a anului, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la finalul lunii decembrie în majoritatea zonelor (abateri pozitive față de mediile multianuale în medie de 5…9 grade). În orele dimineții, în zonele joase de relief, local vor fi nori joși și ceață, care pe arii restrânse în Transilvania vor persista în mare parte din zi, iar în rest cerul va fi variabil spre senin.

Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, mai scăzute în zonele cu ceață persistentă. Noaptea, cerul va avea înnorări în nord-vest, unde spre dimineață izolat va ploua slab, iar ceață și nori stratiformi se vor forma mai ales după miezul nopții pe alocuri în sud, în est și în centru, în zonele joase. Minimele termice, mai ridicate decât normele perioadei cu precădere în regiunile vestice și în extremitatea de sud-est, vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile intramontane și 6 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări la altitudini foarte mari la munte.

În București, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit la finalul lunii decembrie, în special în orele amiezii când temperatura maximă va atinge 10…12 grade (cu 7…8 grade peste norma datei). La începutul zilei și în a doua parte a nopții, vor fi nori joși și ceață, iar în restul timpului cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla în general slab. Minima termică a nopții dintre ani va fi de 0…2 grade, mai scăzută în zona periurbană, spre -2 grade.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...