Cât mai durează valul fără precedent de caniculă. Unde vor scădea temperaturile și ce zone se confruntă cu vijelii și grindină
Valul de căldură sufocantă continuă să persiste în sudul şi parţial în vestul şi în estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 41 de grade. La munte, valorile termice vor fi în scădere. Cantitățile de apă vor fi însemnate, vor depăși 20...40 l/mp, vor fi vijelii și grindină.
Caniculă și descărcări electrice în România FOTO: Arhiva
„În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34...37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, a anunțat ANM.
Potrivit meteorologilor, în zilele următoare valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în sud-estul țării.
În Capitală valul de căldură va persista , iar disconfortul termic va fi accentuat, temperatura maximă se va situa în jurul a 39 de grade.
Cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat în sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali.
Vremea la munte și la mare
Și pe litoral, vremea va fi caniculară, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 34...37 de grade.
La munte, valorile termice vor fi în scădere. Din orele amiezii, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Meteorologii au emis pentru joi, 18 iulie, un „Cod Galben de descărcări electrice frecvente, local averse torențiale care vor acumula 20...30 l/mp, intensificări ale vântului, grindină”.
Sunt vizate zona de munte a județului Caraş-Severin, județul Arad, zona de munte a județului Timiş, respectiv zona de munte, precum și județul Hunedoara.
Sursa: adevarul.ro