Cât de realist e planul de ultim moment al victoriei Ucrainei. General: „Le aplică rușilor corecții severe”

Cât de realist e planul de ultim moment al victoriei Ucrainei. General: „Le aplică rușilor corecții severe”

Președintele Volodimir Zelenski are un plan la victoriei în fața Rusiei, însă experții nu reușesc să se pună de acord în privința funcționalității sale. Generalul român decorat de americani în Irak și Afganistan, Dan Grecu, explică unde ar putea să funcționeze planul și unde ar mai fi de lucrat.

Ucrainenii încearcă să privească cu optimism spre planul victoriei lui Zelenski. FOTO: Pixabay

Ucrainenii încearcă să privească cu optimism spre planul victoriei lui Zelenski. FOTO: Pixabay

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat la finele lunii trecute, în SUA, un plan pe care l-a numit el însuși „planul victoriei asupra Rusiei”. Ulterior, săptămâna trecută, el a prezentat același plan în Parlamentul de la Kiev, iar în final și la Bruxelles. Planul menționează că Ucraina va învinge Rusia, dar la puncte sunt enumerate câteva condiții. Iar primul punct cere ca Ucraina să fie acceptată în NATO rapid. Un alt punct menționează că ucrainenii au nevoie de aliații să le pună la dispoziție arme noi și moderne și să le permită să lovească ținte aflate în Rusia cu rachetele de cu rază lungă de acțiune. În plus, planul are câteva anexe secrete, care sunt cunoscute doar la nivel înalt.

Presa americană, în general optimistă, nu s-a entuziasmat, iar aparent aliații, în frunte cu SUA, au reacționat mai degrabă rece. Potrivit The Wall Street Journal , oficialii americani au calificat planul drept o „pledoarie reambalată” pentru mai multe arme și ridicarea restricțiilor privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune, iar administrația președintelui Joe Biden și-ar fi exprimat îngrijorarea cu privire la planul președintelui ucrainean, considerându-l insuficient de detaliat. Nu doar americanii sunt rezervați. În Europa, aliații Ucrainei au evitat să scoată șampania de la rece. Polonia, una dintre țările care a susținut cel mai mult Kievul, a privit cu neîncredere planul , iar ministrul adjunct de externe al Poloniei, Władysław Teofil Bartoszewski, a cerut în urmă cu două zile ca ţara sa să primească și anexele secrete ale planului de victorie al Ucrainei, pentru a le analiza. De altfel, Polonia și-a arătat nemulțumirea că nu a fost invitată la întâlnirea de săptămâna trecută a liderilor din SUA, Germania, Marea Britanie şi Franţa, de la Berlin, întâlnire axată pe modul de a sprijini Kievul în războiul său cu Rusia, relatează Reuters.

Recent numit președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din Români, generalul (r) Dan Grecu analizează acest plan pentru „Adevărul” și încearcă să găsească răspunsul la întrebarea pe care și-o pun toți, în ce măsură este realizabil.

„Planul de victorie a lui Zelenski pentru noi, «nemarile puteri», este un mare semn de întrebare. E adevărat, este un și mai mare semn de întrebare, pentru că nu știm ce conțin acele anexe secrete. Din discuții, din declarații publice ale terțelor părți, cei cu care a negociat, a discutat acest lucru președintele ucranian, rezultă un singur lucru clar. El solicită în continuare sprijin militar pentru victorie”, spune generalul Grecu.

Unde sunt semnele de întrebare

Nu este însă în continuare foarte clar ce înseamnă o victorie totală . Experții au aici părere împărțite. Dacă unii analiști militari consideră că o victorie o reprezintă simplul fapt că Ucraina este independentă și luptă în continuare, alții vorbesc despre recucerirea estului ocupat de ruși, dar fără peninsula Crimeea. Alții în schimb ar vedea în victoria Ucrainei alungarea rușilor atât din estul țării, cât și din Crimeea. În fine, pentru alții o victorie ar însemna doar dacă trupele ucrainene ar ajunge la porțile Moscovei și ar obliga Rusia să ceară pace, în timp ce alții consideră că o victorie totală ar însemna alungarea lui Putin și a regimului.

Nici aliații nu au aceeași teorie a victoriei. Dacă ucrainenii merg încă pe o teorie maximalistă, anume alungarea rușilor din toate teritoriile ocupate ilegal, aliații au opinii diferite. Dincolo de declarațiile oficiale, SUA înțeleg prin victoria Ucrainei o rezistență cât mai acerbă a Kievului care să consume și să provoace mari pierderi trupelor ruse, afectând serios capabilitățile militare ale Moscovei pentru ani buni. Experții americani se îndoiesc însă de capacitatea Ucrainei de a alunga trupele ruse și merg pe ideea de a întări poziția Kievului înaintea negocierilor care sunt inevitabile.

Mai aproape de Rusia și conștienți de amenințarea acesteia, polonezii și balticii au o teorie a victoriei asemănătoare cu cea ucraineană și vizează alungarea rușilor din toată Ucraina sau măcar din estul țării. În marile cancelarii europene, la Paris și Berlin, teoria victoriei este între cea americană și cea adoptată de estul Europei. Asta înseamnă că europenii vor o întărire a poziției Ucrainei înainte de orice negocieri, fapt care i-ar permite să trateze cât mai de la egal la egal cu Rusia, chiar dacă nu și-ar elibera în întregime teritoriile.

Remarcabil este faptul că nu există încă o teorie a victoriei unanim acceptată, la mai bine de doi ani de când Rusia a declanșat invadarea Ucrainei și a ocupat ilega teritorii din estul acestei țări.

„Dacă discutăm de victoria ucraineană, ne sare în ochi un lucru. Ce înseamnă victoria, nu știm. Care este obiectivul propus pentru victorie sau pentru a se pune în situația de a negocia de pe un picior cât mai de egalitate, probabil mai greu, dar de pe o poziție cât mai favorabilă cu partea rusă, iarăși nu știm ce înseamnă acest lucru Mai ales că suntem într-o situație în care rușii încet, încet, atacă și cuceresc orășel după orășel, sătuc după sătuc în zona de est. Iar asupra restului Ucraniei continuă ceea ce a început acum 2 ani jumate, aproape 3 ani, lovirea infrastructurii critice, lovirea infrastructurii energetice, în primul rând lovirea localităților care pur și simplu nu au nicio treabă cu activitatea militară, adică zone rezidențiale și altfel de clădini. Deci este o mare dilemă ce înțelege exact, realist vorbind, președintele Zelenski prin victorie, dar mai ales ce conține mai exact planul pentru victorie. Pentru că acolo s-ar putea găsi unele răspunsuri. Într-o declarație la începutul anului, apoi repetată, Zelenski spunea că va crea condițiile pentru victorie până la sfârșitul anului. Deocamdată, să mă ierte Dumnezeu, dar condițiile astea nu se arată deloc a fi îndeplinite, deși noi am vrea să fie așa”, mai spune el.

Șanse aproape de zero ca Ucraina să fie acceptată mai curând în NATO

Generalul Dan Grecu este sceptic și în ce privește acdeptarea Ucrainei în NATO, cel puțin atâta timp cât Ucraina se află în război. Acest lucru ar însemna implicarea NATO într-un război care ar putea să degenereze într-o confruntare nucleară cu urmări nefaste la nivel global.

„Acceptarea în NATO este o solicitare a Ucrainei, nu azi, nu de ieri, e trecută inclusiv în Constituția Ucrainei, considerând că în felul acesta Ucraina are o garanție de securitate. În mod cert, acesta rușii nu vor accepta. Să nu uităm că unul din motivele invocate cel puțin public de către conducerea Federației Ruse a fost tocmai aceasta, că o extindere a NATO până la granițele sale, inclusiv în Ucraina și Georgia, i-ar pune în pericol securitatea. Și acum ei susțin că tot ce au făcut în Donbassul istoric, în Zaporojiee și Herson este tocmai pentru a menține securitatea Federației Ruse și a proteja populația rusă. Deci se pune mare semn de întrebare asupra posibilității reale a Ucrainei de victorie. Și este un mare semn de întrebare ce conține planul de victorie, pentru că marile elemente ale planului nu au fost făcute publice”, completează generalul.

Alte două aspecte bine cunoscute sunt cele care țin de sporirea ajutorului militar acordat Ucrainei, alături de permisiunea de a lovi cu rază lungă de acțiune unele ținte de pe teritoriul Rusiei. În opinia generalului Dan Grecu, cele două puncte vor fi cel mai probabil adoptate și de aliați. Asta deși deocamdată americanii au evitat să le permită să lovească teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune.

Ce pot obține ucrainenii

E realizabilă sporirea ajutorului militar inclusiv cu mijloace prin care ucrainenii să poată să lovească în adâncimea dispozitivului forțelor ruse și pe teritoriul Federației Ruse pe de-o parte. Din perspectiva securității, consideră președintele ucrainian că aderarea la Alianța Nord-Atlantică ar fi cea mai bună măsură de securitate. Ceea ce este adevărat, numai că exact acela este unul din marile subiecte de discuție și de neînțelegere în relația ruso-ucraineană, iar mai departe în relațiile Ucrainei cu NATO. Pentru că NATO, dincolo de promisiuni, nu a acceptat Ucraina în rândurile sale, chiar dacă a ajutat-o”, mai spune generalul.

Ucraina nu poate spera deocamdată la o schimbare de regim în Rusia, deși s-a discutat și despre faptul că Kievul ar putea accepta un armistițiu chiar dacă ar pierde anumite teritorii, totul în speranța în care odată cu sfârșitul regimului Putin s-ar trece la negocieri cu noua conducere a Rusiei. E o variantă pe care generalul Dan Grecu nu o vede deocamdată realistă, la fel cum nu crede nici că Ucraina ar putea fi primită în următoarele săptămâni în NATO, fără teritoriile ocupate de ruși, după modelul Germaniei de Vest.

Generalul Dan Grecu. FOTO: Arhivă personală

Generalul Dan Grecu. FOTO: Arhivă personală

„E foarte puțin probabil să se întâmple așa, cel puțin în condițiile actuale. Dacă așteptăm până cade Putin s-ar putea să mai așteptăm mult. În primul și în primul rând să spunem foarte clar, diplomația este arta compromisului. Ca să se ajungă la o soluție în acest conflict, va trebui să se facă compromisuri. Cât de mult se va merge, aici este marea întrebare. Va renunța Ucraina de bunăvoie la teritoriile aflate în prezent sub controlul rușilor? Va încerca să le recucerească? Aici este marele semn, pentru că suprafața pe care ucrainenii o au sub control încă în regiunea Kurskului nu este nici pe departe de dimensiunea suprafeței pe care rușii o au pe teritoriu internațional recunoscut al Ucrainei. Adică folosirea acestui lucru ca un schimb sau ca un argument este departe de a fi un argument foarte. Și vedeți, s-a trecut de orașe, s-a trecut de Bahmut, s-a trecut de Avdiivka, că sunt la porțile Pokrovsk, Vuhledarul a cedat... Adică toate situațiile astea îi fac pe ruși să aibă inițiativa și să nu accepte prea multe lucruri. Toate acestea sunt argumente mai mult pentru rușii decât pentru ucraineni, care aflați într-o inferioritate numerică, indiscutabil, trebuie ușor, ușor să se retragă pentru a-și salva forțele”, mai arată generalul.

Ucraina trebuie susținută în continuare

Chiar și așa, generalul Dan Grecu spune că Ucraina trebuie în continuare susținută, iar occidentalii nu ar trebui sub nicio formă să renunțe la acest sprijin acordat Kievului. Ucraina a reușit, în condițiile date, cu forțele de care dispune și dat fiind raportul de forțe din teren, tot ceea ce ar fi putut obține.

În egală măsură însă trebuie subliniat că și în aceste condiții ucrainienii le aplică rușilor corecții severe. Corecții severe inclusiv prin lovirea unor obiective. Au lovit aerodromuri, au lovit depozite de carburant, au lovit depozite de armament, au lovit inclusiv fabrica de drone din Tatarstan, adică ucrainienii își folosesc toate mijloacele pentru a echilibra cât de cât războiul. Sunt de admirat și ar fi o mare greșeală să nu fie susținuți în continuare. Doar să nu se facă greșeala să se pună din nou presiune pe ucrainenii, așa cum au făcut unii în 2023, când forțele ucrainene au fost împinse într-o controfensivă din care au avut doar de pierdut, într-un moment în care era clar că nu poate depăși linia defensivă a rușilor și că va suferi mari pierderi. Aș spune că Ucraina trebuie susținută și că trebuie făcut totul ca atunci când va vorbi diplomația, Kievul să se afle într-o poziție rezonabilă”, încheie generalul Dan Grecu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”