Cât de pregătiți sunt ucrainenii să înfrunte încă o iarnă de război? Putin își face provizii de rachete și drone

Cât de pregătiți sunt ucrainenii să înfrunte încă o iarnă de război? Putin își face provizii de rachete și drone

Ucraina se va confrunta în curând cu a doua iarnă de război, iar campaniile îndrăznețe de acum un an, care au înregistrat câștiguri semnificative la Harkov și Herson, par o amintire îndepărtată.

Foto AFP (arhivă)

Foto AFP (arhivă)

Armata ucraineană poartă acum un război de uzură intensă împotriva forțelor ruse de-a lungul unui front de aproape 1.000 de kilometri. Este încă lipsită de putere aeriană, iar acțiunea ofensivă va fi întreruptă de vremea rea.

Este posibil ca rușii să lanseze o altă campanie pentru a paraliza infrastructura energetică a Ucrainei, cufundând oamenii într-o iarnă întunecată. Pe câmpul de luptă, rușii s-au adaptat. Bugetul apărării de anul viitor va fi cu 70% mai mare decât cel de anul acesta.

Dar ucrainenii se adaptează și ei, după un început greu de contraofensivă .

Așa cum au susținut Franz-Stefan Gady și Michael Kofman în The Economist, „abilitatea soldaților ucraineni de a stăpâni tehnologia occidentală a dus rapid la un optimism greșit că timpul necesar pentru a dezvolta unități de luptă coezive ar putea fi scurtcircuitat”.

Acum s-au întors la un stil de război pe care îl cunosc cel mai bine, folosind grupuri mici de infanterie mobilă pentru a testa apărările rusești înrădăcinate. În plus, zeci de drone rusești observă orice concentrare de forțe și îndreptă foc masiv de artilerie împotriva lor.

Mic și agil este răspunsul.

Într-un interviu amplu acordat CNN săptămâna trecută, generalul Oleksandr Tarnavski, comandantul forțelor din Sud a spus: „Nici inamicul și nici noi nu folosim în mare parte companii, batalioane sau brigăzi, ci echipe de asalt. Grupe de 10-15 bărbați.”

Ucraina nu este pregătită să riște viețile soldaților într-o ofensivă mecanizată ambițioasă.

„Principala abilitate a fiecărui comandant la orice nivel este păstrarea în viață a oamenilor”, a declarat Tarnavski corespondentului CNN Fred Pleitgen.

Acest stil de război va fi mai puțin afectat de noroiul și ceața lunilor de iarnă. „Vremea poate fi un obstacol serios în timpul unui contraatac. Dar ținând cont de modul în care avansăm și avansăm în cea mai mare parte fără a folosi vehiculele, nu cred că va influența în mare măsură această etapă de contraofensivă”, a adăugat Tarnavski.

Acest stil de război este la un capăt al spectrului. Dar ucrainenii profită și de proviziile vestice de artilerie cu rază mai lungă de acțiune, atât în ​​sud, cât și în est. Și Kievul a crescut dramatic atacurile cu rachete și drone cu rază lungă de acțiune împotriva centrelor militare rusești: centre de comandă, aprovizionare cu combustibil și muniție, noduri de transport.

Înfometați, întindeți și loviți

Șeful Statului Major al armetei Regatului Unit, amiralul Tony Radakin, a numit această strategie „înfometare, întindere și lovire” – deși o mare parte din lovituri se fac în prezent la distanță mare.

Crimeea a devenit o țintă consistentă – scopul fiind de a perturba liniile de aprovizionare rusești și de a degrada flota Mării Negre.

Astfel de atacuri vor continua probabil și vor escalada pe măsură ce vremea de iarnă face progresul pe teren și mai dificil. Operațiunile de mare profil, precum cele din această lună împotriva șantierului naval din Sevastopol și a sediului Flotei Mării Negre, sunt ambele o întărire a moralului și servesc să le reamintească aliaților Ucrainei că aceasta are încă inițiativa.

Introducerea așteptată a rachetelor germane Taurus cu rază lungă de acțiune și a Sistemului de rachete tactice ale armatei americane (ATACM) va accentua concentrarea Ucrainei asupra distrugerii infrastructurii rușilor (deși nu dincolo de teritoriul ucrainean).

După cum observă publicația militară online WarZone: „Capacitatea de a livra un focos de 500 de kilograme cu o forță incredibilă pe distanțe lungi ar provoca mari probleme pentru nodurile logistice critice rusești și pentru infrastructura aferentă, cum ar fi podurile, precum și centrele de comandă și control fortificate, toate aflate departe în spatele primelor linii.”

În ultimele luni, forțele ucrainene s-au concentrat pe degradarea apărării antiaeriene rusești, forțând inamicul să facă alegeri dureroase cu privire la ce să apere, mai ales că mai multe sisteme de apărare antiaeriană au fost desfășurate în regiunea Moscovei în fața unei situații persistente și iritante (dacă nu foarte distructivă) de atacuri cu drone.

Dacă, așa cum era de așteptat, Ucraina primește ATACM cu dispersie, va putea provoca daune mult mai mari țintelor rusești îndepărtate, cum ar fi bazele aeriene. Șeful Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov a declarat pentru War Zone: „Lupta împotriva aviației ruse folosind sisteme de apărare antiaeriană este foarte costisitoare și ineficientă. Aviația ar trebui să fie eliminată în bazele aeriene.”

Îndepărtarea lor va fi o sarcină titanică. Armata Rusiei a învățat din greșelile sale.

„Rușii sunt considerați a fi cei care învață rapid tacticile noastre – asta este dovedit de acțiunile lor pe câmpul de luptă”, a spus Tarnovski pentru CNN.

Cu toate acestea, unele dintre cele mai bune unități rusești au suferit din cauza moltor arme vestice care au intrat în Ucraina, în special artileria cu rază lungă și munițiile cu dispersie trimise din SUA.

Ministerul Apărării din Regatul Unit spune că părți din nou formata a 25-a Armată Combinată (CAA) a Rusiei au fost desfășurate pentru a consolida unitățile din nord, în esență astupând găuri într-o zonă în care niciuna dintre părți nu face progrese.

„Întrucât Armata 25 este desfășurată fragmentar pentru a întări linia supraîntinsă, este mai puțin probabilă o nouă ofensivă concertată a Rusiei în următoarele săptămâni”, a spus ministerul britanic săptămâna trecută.

Gradul în care Ucraina poate provoca victime și distrugeri disproporționate rușilor în ofensivele viitoare va fi o măsură importantă a succesului”, spune generalul australian în rezervă Mick Ryan, care a fost recent în Ucraina.

Moralul rusesc este greu de evaluat. Oficialii ucraineni spun că mulți prizonieri de război ruși nu înțeleg pentru ce au luptat, iar disciplina este adesea slabă. Există dovezi anecdotice în acest sens din alte surse, dar nu în măsura în care mașina militară rusă ar fi avariată.

Ucraineii s-au pregătit de o nouă campanie de lovuturi rusești

Cu toate acestea, s-a afirmat frecvent (și greșit) că rușii rămân fără rachete și alte muniții. Adevărat, ofițerii ucraineni au raportat o scădere bruscă a focurilor de artilerie în unele locuri. Dar iarna viitoare va fi probabil o reluare a atacurilor cu rachete și drone împotriva infrastructurii energetice ucrainene, pe măsură ce începe „sezonul de încălzire”.

„Ei stochează rachete pentru asta”, a declarat CEO-ul furnizorului de energie ucrainean DTEK Maksim Timcenko pentru CNN.

Anul trecut, barajele de rachete rusești au avariat sau distrus aproximativ două treimi din instalațiile energetice ale Ucrainei – dar nu au reușit să înfrângă voința ucrainenilor. O serie de lovituri de luna aceasta sugerează că o altă campanie este iminentă.

Dar, așa cum încearcă să degradeze apărarea antiaeriană a Rusiei, ucrainenii au făcut pași în îmbunătățirea propriei lor apărări antiaeriene.

„Anul trecut, nu a existat Patriot, NASAMS, IRIS-T, SAMP-T sau multe alte sisteme”, a declarat prim-ministrul Denis Șmihal săptămâna trecută. „Sistemul nostru de apărare antiaeriană a devenit și mai cuprinzător și mai experimentat... Până la iarnă, va deveni și mai puternic.”

Producția de energie a crescut și ea. Acum există șapte reactoare nucleare în funcțiune, încă două urmând să fie conectate. Din UE se poate importa mai multă energie electrică decât înainte. Producția internă de gaze naturale a crescut.

Distribuția rămâne o problemă. Autotransformatoarele sunt insuficiente și, probabil, vor exista în continuare întreruperi de curent în această iarnă. Dar rețeaua ucraineană este mai rezistentă decât era acum un an.

Pe termen lung

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, secretarul de stat al SUA Antony Blinken și alții au vorbit despre „progres constant” pentru Ucraina pe câmpul de luptă, dar printre mulți analiști și oficiali occidentali există un sentiment de impas iminent.

Din ce în ce mai mult, se vorbește despre conflictul care se întinde până în 2025. Istoria arată că dincolo de etapele de început războaiele tind să se osifice. Așa s-a întâmplat după ce așa-zisul conflict separatist a izbucnit în Donbas în 2014.

Generalul Ryan spune că partenerii occidentali ai Ucrainei trebuie să recunoască și să planifice acest lucru.

Prin angajamentul de a sprijini Ucraina pe durata conflictului, Occidentul poate submina eforturile lui Putin de a supraviețui”, a spus el.

Analistul americane Robert Rose spune că „Ucraina nu are luxul de a efectua manevre (acțiuni ofensive rapide). Trebuie să urmărească uzura lipsită de farmec și trebuie să fim pregătiți să o susținem până când îi epuizează pe invadatorii ruși.”

Europa și Statele Unite rămân angajate să sprijine Ucraina pe câmpul de luptă și cu sprijin financiar. Dar există semne de oboseală. Îndoielile și disputele se preling.

Recentul conflict al Ucrainei cu guvernul polonez cu privire la exporturile de cereale a arătat că este vulnerabilă la schimbarea stărilor de spirit politice în rândul țărilor aliate. Campania electorală din SUA este în desfășurare în rândul republicanilor rivali, iar gradul de sprijin pentru Ucraina este o problemă dezbinătoare.

Primăvara anului 2024 se conturează a fi o fază potențial importantă a conflictului. Ambele părți vor folosi iarna pentru a repara instrumentele. Apoi vor fi desfășurate primele F-16 ucrainene, împreună cu probabil mai multe ATACM și alte rachete cu rază mai lungă de acțiune (pe lângă liniile de producție indigene în creștere din Ucraina.)

De aceea, aprovizionarea cu arme occidentale trebuie să se accelereze, potrivit lui Max Boot de la Consiliul pentru Relații Externe.

„Eșecul de a trimite suficiente armament în Ucraina crește pur și simplu șansele ca conflictul să se prelungească la infinit”, a spus Boot.

În Rusia, anul viitor, războiul va avea consecințe economice mai mari.

Kremlinul a forțat acasă narațiunea că apărarea patriei se află într-o luptă existențială; nu există disidență publică. Sancțiunile au rănit, dar nu sunt încă paralizante; prețul petrolului ajută la limitarea daunelor aduse bugetului de stat.

Dar cu o economie din ce în ce mai dedicată susținerii mașinii de război (cel puțin 6% din PIB va fi cheltuit pentru armată anul viitor), există stres tot mai mare: deficit de forță de muncă și inflație, precum și o rublă persistent slabă. Vladimir Putin nu va dori să reducă cheltuielile sociale înainte de alegerile din primăvara viitoare, când majoritatea analiștilor se așteaptă ca prețurile petrolului și gazelor să se modereze.

Multe variabile vor modela viitorul acestui conflict anul viitor. În primul rând, ambele părți trebuie să îndure noroiul, înghețul și ceața din lunile de iarnă

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…