Cât de îngrijorați ar trebui să fim când ne urcăm într-un avion Boeing după seria de incidente de anul acesta?
Numele producătorului american de avioane Boeing a fost sinonim cu siguranța aeronautică timp de decenii, însă un lanț de incidente de la începutul acestui an a ridicat semne de întrebare majore privind această reputație a sa, relatează The Conversation .
Boeing și rivalul său european Airbus au dominat din anii '90 piața pentru avioanele mari de pasageri. Însă anul acesta Boeing a prins știrile din motive pe care nu și le-ar dori nicio companie aeriană.
În ianuarie, o ușă a unui Boeing 737 MAX s-a desprins în timpul zborului după ce panoul care o susținea a cedat, incident care este investigat încă de autoritățile aeronautice.
Mai recent, un avion Boeing a rămas fără o roată în timpul decolării, un altul s-a întors din zbor după ce a început să piardă lichid, un aparent foc la motorul unui avion, o defecțiune a trenului de aterizare al altuia și o „mișcare puternică” în timpul zborului unei aeronave Boeing care a rănit zeci de pasageri.
Un inginer al Boeing care semnalase probleme privind controlul calității în timpul procesului de producție a aeronavelor 787 și 737 MAX a murit mai devreme în cursul acestei luni, aparent după ce s-a împușcat.
Având în vedere aceste lucruri, sunt legitime îngrijorările legate de avioanele Boeing? Da și nu, explică site-ul The Conversation.
Incidente în serie, dar nu toate pot fi imputate Boeing
Seria recentă de incidente a fost cu siguranță dramatică, dar nu toate problemele pot fi atribuite Boeing. Cinci dintre incidente au avut loc la aeronave ale companiei aeriene americane United Airlines și au avut legătură cu factori din afara controlului producătorului avioanelor, precum probleme de mentenanță, un potențial impact cu obiecte străine și o posibilă eroare umană.
Un Boeing 777 al United Airlines care a decolat de la San Francisco cu destinația Japonia și-a pierdut roata din față în timpul decolării, o problemă de mentenanță care nu are legătură cu Boeing. Avionul a aterizat la Los Angeles.
Un alt avion Boeing al United Airlines plecase de la Sydney către Los Angeles s-a întors din drum din cauza unei „probleme de mentenanță” după ce a fost văzut pierzând fluid în timpul decolării.
Pasagerii unui Boeing 737-900 al United Airlines ce zbura dinspre Texas către Florida au avut emoții după ce o pungă de plastic a ajuns în unul dintre motoare, provocând probabil o calare a compresoarelor. Aceasta este o întrerupere a fluxului de aer către un motor aflat în funcțiune, făcându-l să funcționeze în sens invers și să scoată flăcări.
Un Boeing 737 MAX al United Airlines ce decolase de pe un aeroport din statul american Tennessee a rămas fără trenul de aterizare la sosirea în Texas în timpul unei aterizări care altfel a decurs normal. Problema a făcut însă ca avionul să iasă în afara pistei și să ruleze până în iarbă.
Un al cincilea incident a avut loc în timpul zborului unui Boeing 737-8 al United Airlines între Bahamas și New Jersey. Piloții au raportat că pedalele pentru cârmă, cele folosite pentru schimbarea deplasării laterale a avionului, s-au blocat în poziția neutră.
Un alt Boeing 777 a aterizat de urgență la Los Angeles după ce a pierdut un pneu în timpul decolării. Și acest avion aparținea United Airlines.
Anchetă la fabricile Boeing privind procesul de producție
Incidentul din ianuarie cu desprinderea ușii în zbor a avut în schimb loc la un avion al Alaska Airlines. Drept urmare, autoritățile americane de reglementare au declanșat o anchetă privind calitatea procesului de producție al Boeing.
Ușa care a cedat fusese instalată de un subcontractant al Boeing numit Spirit AeroSystem. Rezultatele preliminare ale investigației sugerează că 4 dintre șuruburile care trebuiau să fixeze ușa nu au fost instalate.
Același avion trecuse printr-o serie de alarme legate de presurizare în timpul a două zboruri anterioare și era programat pentru o inspecție de mentenanță chiar după cursa în timpul căreia s-a desprins ușa.
Spirit AeroSystem a fost înființată în 2005, după ce Boeing a decis să își închidă operațiunile de producție din statele Kansas și Oklahoma. Boeing afirmă acum că vrea să cumpere compania pentru a îmbunătăți procesul de supervizare a calității.
În prezent Spirit lucrează și cu rivalii de la Airbus, dar acest lucru ar putea să se schimbe dacă tranzacția este finalizată.
Ce s-a schimbat la Boeing?
Criticii companiei afirmă că mentalitatea la Boeing s-a schimbat după ce Airbus a devenit un concurent major la începutul anilor 2000. Aceștia afirmă că gigantul american s-a axat tot mai mult pe profituri în detrimentul ingineriei de calitate.
Foști angajați au semnalat îngrijorări legate de termenele de producție mai scurte, situație ce pune presiuni pe angajați să termine aeronavele mai rapid. Majoritatea inginerilor care au pus sub semnul întrebării procesul de fabricație al Boeing au invocat această situație.
Administrația Federală a Aviației (FAA), autoritatea americană de reglementare a industriei aeronautice, a amendat Boeing pentru deficiențe în procesul de monitorizare a calității după ce scule și materiale au fost găsite pe avioane în timpul inspecțiilor.
Mai mulți angajați ai companiei aeriene au depus mărturie în Congresul de la Washington despre aceste probleme legate de controlul calității. FAA a început să inspecteze mai îndeaproape procesele de producție de la Boeing pe baza concluziilor anchetei din legislativul american.
Câțiva salariați ai Boeing au atras de asemenea atenția asupra ratei ridicate de schimbare a angajaților în timpul pandemiei de COVID-19. Această situație nu este specifică doar Boeing întrucât toate companiile aeriene și cele producătoare de avioane au fost afectate de interzicerea călătoriilor, ceea ce a dus la concedieri și apoi reangajări.
Însă situația a creat mai multe dificultăți în cadrul industriei aeronautice în ceea ce privește întoarcerea la numărul de angajați din 2019 în condițiile în care mulți s-au reorientat. Companiile aeriene și centrele de mentenanță din jurul lumii lucrează din plin la instruirea de înlocuitori însă acest lucru durează întrucât inginerii calificați și piloții nu sunt instruiți peste noapte.
Având în vedere toate aceste lucruri, este încă sigur să zburăm cu un avion produs de Boeing? Da. În pofida seriei de incidente recente, călătoriile cu avionul rămân în continuare extrem de sigure, inclusiv cele cu aeronave Boeing.
Ne putem aștepta ca problemele depistate la avioanele Boeing să fie acum corectate. Impactul financiar pentru companie a fost semnificativ, prețul acțiunilor sale prăbușindu-se pe bursă după primul incident din ianuarie.
Prin urmare, o companie orientată spre profit nu are de ales decât să facă schimbări.