Liliana Nechita, o româncă stabilită de 15 ani în Italia, a vorbit, într-un interviu, despre viața dificilă a românilor plecați în străinătate și despre cât de mult muncesc pentru a-și câștiga banii.

Aceasta a publicat în 2014, „Cireșe amare”, o carte în care vorbește despre badante, femeile care îngrijesc bătrâni în peninsula italiană.

Aceasta este un apărător activ al drepturilor românilor care muncesc în această țară. A devenit cunoscută după ce a publicat, în 2014, „Cireșe amare”, o carte în care vorbește despre badante, femeile care îngrijesc bătrâni în peninsula italiană.

Într-un interviu pentru PressHUB, Liliana Nechita a relatat despre greutățile prin care trec românii din străinătate, dar și despre modul indiferent în care statul român îi tratează pe cei aflați peste granițe.

Aceasta spune că românii din țară în special din cauza salariilor mici care sunt acordate în localitățile și orașele mici: „Se pleacă din mai multe motive. Un motiv ar fi sărăcia extremă. În marile orașe sunt oferte de muncă, e adevărat, dar salariile muncitorilor, ale vânzătoarelor etc. sunt în jur de 500 euro, sau chiar mai puțin, deși prețurile la alimente sunt exact ca în Italia.

În localitățile mici, situate prin Moldova, Muntenia, Dobrogea etc., nu sunt importante unități de producție, vorba unui om de prin Dobrogea, zidar în Italia acum, pe care l-am întrebat cum e viața în țară și care mi-a răspuns așa: „Dacă ai un purceluș, dacă ai părinți la țară care să-ți mai dea câte ceva etc, mai reziști, altfel nu se poate”. Eh, acești oameni, foarte mulți, ar putea pleca spre București, Brașov, Cluj, orașe unde ar reuși să trăiască doar dacă ar sta în chirie, dar chiriile sunt la fel de scumpe ca în Italia, așa că pleacă în afara țării“.

Liliana Nechita a mai precizat că românii mai pleacă din țara lor și din cauza nivelului redus de civilizație: „Se pleacă și pentru că există prea multă bădărănie, violență verbală, acoolism. Multe femei pleacă efectiv pentru a scăpa de soți violenți.

Mulți pleacă pentru că au rude în afara țării, e suficient să plece o singură dată în vizită, să vadă cu ochii lor că se poate trăi și frumos. Apoi hotărăsc să nu mai înfrunte nămolul străzilor neasfaltate de la țară sau sărăcia din micile orașe de provincie.

Se pleacă și pentru a avea oportunități de carieră profesională, fără a fi nevoit să dai șpagă sau să te înscrii în vreun partid victorios în alegeri, care să pună proptele… se pleacă din disperarea de a nu-ți irosi viața într-un cerc vicios“.

„Bunica mea a murit în spital din neglijența doctorilor“

Românca a mărturisit că a plecat cu gândul de a munci în Italia timp de câteva luni, însă a rămas până în prezent, timp de 15 ani, pentru că cei din țară aveau nevoie mereu de ajutor: „Majoritatea au plecat „pentru șase luni”… Au trecut anii peste noi, e adevărat! Câtă vreme cei din țară, cei pe care-i ajutăm, nu reușesc să se descurce singuri, nu putem veni. Eu mi-am ajutat copiii și mama, ceea ce câștigam era mereu împărțit în trei sau patru… Acum copiii sunt mari, încă mai e nevoie de ajutor uneori.

Bunica mea a murit în spital din neglijența doctorilor, au pus-o la perfuzie și nu a mai trecut nimeni pe la ea toată ziua, a făcut blocaj renal după vreo 15 ore singură… Mama mea a murit în spital din vina lor. Într-o noapte au dus-o la baie cu căruciorul și au lăsat-o acolo până dimineață.

Ea nu a strigat, ca să nu deranjeze lumea care dormea. Pe la 6 a venit infirmiera să o ia și i-a spus cu țâfnă: „Dacă-mi dădeai zece lei nu te lăsam aici!”. Mama plângea și-mi povestea, îi dăduse doar 5 lei, nu știa că ar fi trebuit 10. Apoi, când s-a îmbolnăvit mai tare, nu a mai vrut cu niciun chip să meargă la spital. A ajuns până la urmă tot acolo și am auzit cu urechile mele cum țipau la ea… Nu vreau să fiu următoarea pe listă“.

Mulți români dorm sub cerul liber

Liliana Nechita a spus că situația românilor din Italia s-a îmbunătățit, pentru că mulți români sunt plecați alături de ruse și se ajută reciproc: „Acum s-au mai schimbat datele problemei, ne ajutăm între noi pentru că suntem mulți, aproape că nu există cineva care să nu aibă prieteni, neamuri, cunoștiințe. Ambasadele au proiecte și programe de informare, există angajați pe probleme de muncă, dar noi suntem oricum apărați de sindicatele italiene.

Adică, știm acum mult mai multe lucruri decât în urmă cu 20 de ani. Știm ce drepturi avem, știm cine ne poate apăra.

Noi am vrea ca ei să rezolve problemele din țară, așa ne-am putea întoarce. Aici ne descurcăm singuri și, oricum, în niciun caz nu ne bazăm pe ajutorul lor“.

Cu toate acestea, românii își câștigă cu greu banii în străinătate. Mulți dorm chiar sub cerul liber, pentru că nu găsesc angajamente serioase: „«Depozitul» este un loc de neidentificat pe o hartă, dar pe care îl știe cartierul respectiv. E un loc unde cei care au nevoie de un om care să muncească trec dimineața cu mașina și anunță: «Caut un grădinar!», «Cine mă ajută să mă mut azi?» etc, iar cei care vor să muncească se așează la rând și așteaptă ca cineva să aibă nevoie de ei.

Se doarme «la părăseală», adică oriunde, pe colinele Romei, în spatele vreunui magazin, pe toboganele din parcuri, pe cartoane la capătul orașelor… Oriunde se poate dormi. Acum, repet, sunt mai puține drame de acest fel pentru că suntem mulți, Biserica Ortodoxă Română e prezentă cu peste 400 biserici“.

„Oameni calificați profesional acceptă munci «umile»“

Românii care sunt calificați profesional acceptă, însă aceptă activități umilitoare: „Oameni calificați profesional acceptă munci «umile» pentru că altceva nu e posibil să aibă în acel moment și, între timp, trebuie să-și achite o chirie, trebuie să se mențină și să mai trimită și bani acasă. Să nu uităm că diplomele din România nu sunt recunoscute pe loc, trebuie să se facă echivalarea studiilor. Sunt procese de durată, complexe, dacă nu ai bani sau spatele acoperit de rude, faci orice pentru a supraviețui“.