Una dintre cele mai cunoscute legende legate de Mihai Viteazul este cea în care este condamnat la moarte, dar scapă cu viață după ce l-ar fi intimidat, cu o privire, pe călău. Realitatea istorică arată că, într-adevăr, voievodul muntean a fost condamnat la moarte, dar a scăpat prin alte metode.

Mihai Viteazul este unul dintre cei mai îndrăgiți voievozi medievali români. „Exploatat” la maximum, ca personalitate istorică, mai ales în perioadele în care românii se constituiau ca stat modern și aveau nevoie de eroi motivaționali, dar și în epoca naționalismului comunist, Mihai Viteazul a devenit un simbol național. Considerat primul unificator al provinciilor românești, în jurul domnitorului valah s-au țesut numeroase legende și povești. Unele dintre acestea au fost promovate, mai ales în perioada comunistă, drept adevăruri istorice.

Unul dintre cele mai faimoase episoade atribuite voievodului Valahiei este cel în care Mihai Viteazul scapă de securea călăului după ce l-a înspăimântat pe gâde doar cu o privire și prin atitudinea sa. Această poveste, cel mai probabil inventată în secolul al XIX-lea, a fost reluată și în anii comunismului prin faimoasele „Legende Istorice”. Adevărul istoric este cu totul altul, iar povestea, care a plecat de la un fapt adevărat, a avut un alt final, mai puțin eroic și mai mult pragmatic.

Mihai, bastardul ridicat în slujbe de unchiul său

Așa cum arată specialiști precum P.P. Panaitescu, dar și cronicari ai vremii, Mihai Viteazul nu a fost os domnesc. Acesta și-a fabricat genealogia pentru a avea drept la tron. Mai precis, plătise cronicari care să scrie că ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Pătrașcu cel Bun. Faptul că nu era os domnesc era cunoscut chiar și de cei din epoca sa, dar era deja o practică binecunoscută, la care recurseseră mai mulți pretendenți înaintea sa.

„Se pare că nu era o taină pentru nimeni că Mihai nu era în adevăr fiu de domn. Doar cronicile oficiale, scrise sub imediata supraveghere a lui sau a sfetnicilor săi, o afirma, păstrând însă o tăcere caracteristică asupra tinereţii şi începuturilor sale, ca de pildă cronica logofătului Teodosie”, preciza P.P. Panaitescu în ”Mihai Viteazul”.

Mihai era, de fapt, copilul din flori al unei negustorese din Târgul de Floci, născut în anul 1558. Tatăl este necunoscut, probabil un negustor grec care făcea comerț prin zona Dunării. De altfel, și mama sa, Tudora, era din Epir. Mihai a avut o copilărie grea, a crescut mânând vitele prin porturi și mai apoi făcând negoț în Transilvania și la Istanbul. A umblat inclusiv prin Imperiul Otoman ca negustor de giuvaieruri. A intrat sub protecția unchiului său Iane, un bogat negustor grec, cu mari relații la curtea otomană. De altfel, Iane cu ajutorul banilor s-a boierit și a cumpărat funcții importante în Țara Românească.

Ba chiar își permitea, cu ajutorul relațiilor sale, să schimbe domnitori și să contribuie la numirea altora. Datorită lui, dar și a inteligenței și a experienței acumulate de-a lungul călătoriilor sale, Mihai a urcat pe treptele ierarhiei sociale. Cu banii și influența unchiului, s-a boierit și a avut funcții importante. A legat relații importante cu boierimea olteană, mai ales cu Buzeștii și s-a căsătorit cu Stanca, fiica unor puternici boieri din Mehedinți.

Vorbitor de mai multe limbi străine, îndrăzneț și inteligent, Mihai a reușit să-și facă loc în rândul marii boierimi, adunând avere, chiar dacă vremurile erau tulburi, iar domnitorii se perindau la tron aproape an de an. Datorită lui Iane, Mihai ajunge bănișor de Mehedinți și mai apoi ban al Craiovei, una dintre cele mai importante dregătorii din Țara Românească.

„Încetul cu încetul, pe măsură ce Iane se ridica, s-a ridicat şi nepotul său, a ajuns boier în Oltenia, apoi s-a înălţat din treaptă în treaptă în mijlocul boierimii oltene, ca un om de ţară, ce cunoştea necazurile şi lupta îndărătnică a lumii de pe atunci. Acolo, în Oltenia, s-a format el, domnia lui înseamnă izbânda boierimii oltene.(...) Carierea lui Mihai e legată de acest om. Când Iane e ban al Craiovei, Mihai e ban de Mehedinţi, deci subalternul său, apoi stolnic. Domnia o capătă Mihai în parte prin stăruinţele la Poartă ale aceluiaşi Iane”, preciza P.P Panaitescu în aceeași lucrare.

Mihai, ban de Craiova și călăul

Ascensiunea fulminantă a lui Mihai fiul Tudorei din Târgul de Floci a cunoscut însă un moment de cumpănă : era cât pe ce să-și piardă viața sub securea călăului. În anul 1592, pe tronul Țării Românești ajungea Alexandru, nepotul lui Alexandru Lăpușneanu, fostul domnitor al Moldovei. Era un aventurier care venea numit de turci. Deranjase pe boieri încă de la început, fiindcă în loc să-i păstreze pe pământeni în dregătorii, a adus cu sine o mulțime de greci și oameni propășiți pe la Constantinopol. În plus, era băgat până în gât în datorii, ca să-și plătească tronul. Problematic era și faptul că promisese turcilor cantități mari de alimente și bani pentru susținerea războiului pe care otomanii îl aveau cu habsburgii. În fața protestelor boierimii, Alexandru, zis și „cel Rău”, a început să omoare în stânga și în dreapta.

„I-a tăiat ca vitele și a domnit ca un tiran și un păgân”, se arată într-o cronică săsească.

În acel moment, boierii pregăteau deja un pretendent. A fost ales Mihai, banul de Craiova, mai ales datorită averii sale, dar și a influenței unchiului său. În plus, era lăudat ca fiind un om bun, creștin.

„Am făcut pe banul Mihai domn al Țării Românești, am judecat că e mai bun decât ceilalți păcătoși bei, cari nu arată niciun semn, nici dela tată, nici de la mamă, numai păcătoși, neciopliți, mincinoși și argați și nevrednici din toate punctele de vedere”, scria Andronic Cantacuzino.

De altfel, Andronic Cantacuzino făcuse un complot pentru răsturnarea lui Alexandru cel Rău de pe tron și înscăunarea lui Mihai, banul Craiovei. Numai că vestea a ajuns și la urechile lui Alexandru cel Rău. Legenda spune că Mihai a fost prins, dus în lanțuri și închis în temniță. Crudul voievod ar fi poruncit decapitarea banului Craiovei. Călăul care trebuia să ducă la îndeplinire sentința, un gâde uriaș și fioros, ar fi fost însă impresionat de atitudinea dârză a banului Craiovei, de statura sa impunătoare, dar și de privirea sa neînfricată. Ar fi aruncat securea și ar fi fugit spunând că nu poate să-l ucidă. Așa ar fi scăpat Mihai cu viață. Povestea apare și într-un roman din secolul al XIX lea, scris de N.D. Popescu, în 1895.

Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă

Adevărul istoric este însă cu totul altul. Alexandru cel Rău, prin intermediul spionilor săi, a aflat de complotul boieresc. A aflat și că Mihai, banul de Craiova, urma să fie propus în locul său ca domnitor. Imediat, Alexandru cel Rău a poruncit ca Mihai să fie prins și adus pentru a fi cel mai probabil executat. Numai că și Mihai avea informatorii săi. A aflat la timp de intențiile lui Alexandru cel Rău și nu a mai stat pe gânduri. Împreună cu câțiva boieri credincioși, adică frații Buzești, a fugit în Transilvania, la principele Sigismund Bathory, așa că oamenii lui Alexandru cel Rău nu au mai apucat să-l prindă.

„Așa spune și cronica săsească: Mihai chemat de domn, care îl bănuia, a prins de veste și a fugit in Ardeal, și de acolo la Constantinopol. Boierii olteni cei mai însemnați, Stroie Buzescu și Radu comisul Florescu, îl urmează în pribegie. Pârile la Constantinopol se fac și mai insistente sprijinite de bogatul lane banul și astfel Alexandru își pierdu domnia in septembrie 1593”, preciza P.P. Panaitescu.

De alfel, Mihai Viteazul însuși recunoaște că a reușit să plece la timp în Transilvania.

„Când s-au întâmplat domniei mele pribegie de la Craiova, am trimis domnia mea, de am chemat călugării dela acea mănăstire (Coșuna), de am adăugat aceste vii ca să stapânească aceste vii pînă voi veni domnia mea din pribegie”, scria Mihai Viteazul în 1594.

Alexandru cel Rău ucisese și un ienicer, tăiase prea mulți boieri, era prea dator, iar otomanii au decis să-l scoată din domnie, ba chiar l-au ucis la Constantinopol. Cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg, al lui Iane Banul și al consulului englez la Istanbul, Mihai este numit domnitor al Valahiei.