Cât costă să te distrezi ca o vedetă la Festivalul de Film de la Cannes
O companie de turism le oferă clienţilor săi şansa unei experienţe inedite: acelaşi tratament luxos de care beneficiază o vedetă în timpul Festivalului de Film de la Cannes, eveniment care se desfăşoară între 14-25 mai.
Exclusivista călătorie include un tur cu un elicopter privat şi cazarea într-un apartament de cinci stele, însă toate acestea au un preţ. Nu trebuie să-ţi vinzi sufletul diavolului, ci doar să scoţi din buzunare „modesta” sumă de 337.205 euro pentru tine şi încă trei prieteni.
Pachetul „Celebritate la Cannes” mai oferă, pe lângă luxoasa reşedinţă, o echipă personală care include doi asistenţi, un stilist, un machior şi o gardă de corp, care vor sta la dispoziţia clientului vreme de patru zile. Cei care vor alege acest pachet vor beneficia de serviciile echipei 24 de ore din 24 şi vor avea la dispoziţie un elicopter privat şi 43 de maşini luxoase din care să aleagă, printre care mărcile Bugatti Veyron, Ferrari şi Aston Martin. Aceştia vor fi cazaţi la Hotel Casa Albă, într-un apartament cu şase dormitoare cu vedere la mare, care vine la pachet cu un şofer personal, un ospătar, o menajera şi o echipă de securitate.
De asemenea, celor care vor asigura răsfăţul clienţilor li se alătură şi un bucătar care lucrează într-un restaurant cu o stea Michelin. Stilistul se va ocupa de alegerea ţinutelor pentru „staruri”, care vor avea la dispoziţie 100 de ţinute demne de covorul roşu şi bijuterii închiriate, purtate anterior de celebrităţi, cu valori estimate la peste un milion de euro.
Pretenţioasa călătorie include, de asemenea, invitaţii la petrecerile de după terminarea festivalului aflat la ediţia cu numărul 64.
Sursa: adevarul.ro