Cât au vorbit deputaţii în plen: Paleologu, Udrea, Roman, printre cei care au luat cuvântul doar de cel mult două ori în 2014
Theodor Paleologu, Elena Udrea, Petre Roman, Cristina Pocora, Attila Korodi au vorbit o dată sau de două ori în acest an în plenul Camerei Deputaţilor, în timp ce Monica Iacob Ridzi, Mădălin Voicu, Oana Niculescu Mizil, Nicolae Păun au vorbit ultima oară în 2012 în acest for legislativ.
Cât au vorbit deputaţii în plen: Paleologu, Udrea, Roman, printre cei care au luat cuvântul doar de cel mult două ori în 2014 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, fost membru PDL, în prezent PMP, a luat cuvântul doar o dată în plenul Camerei în acest an şi a iniţiat patru proiecte de lege în 2014, din care unul se referea la modificarea unei ordonanţe privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Preşedintele PMP, Elena Udrea , a vorbit în acest an doar de două ori în plenul Camerei. Ea a dat mai multe declaraţii pe holurile Parlamentului. La şedinţa deputaţilor, Udrea a luat cuvântul în februarie 2014, când a anunţat că demisionează din PDL şi în martie, la dezbaterea proiectului de modificare a compoziţiei Guvernului.
Fostul premier Petre Roman (PNL) a vorbit doar pe 24 februarie în plenul Camerei, pentru păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor care au murit pe baricade în recentele evenimente din Ucraina, dar şi la dezbaterea unui proiect de hotărâre privind o propunere de Regulament al PE privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată pe bază de card.
Roberta Anastase (PDL), fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu a vorbit deloc în plenul Camerei în acest an şi a depus, în scris, o singură declaraţie politică intitulată "Şomaj până la capăt!".
Şi Nicolae Păun (Partida Romilor) nu a vorbit deloc în plenul Camerei în acest an, ca şi fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi (PPDD), care în 2014 a preferat să depună în scris o singură declaraţie politică intitulată "Redaţi minerilor Văii Jiului demnitatea pe care o merită!".
Pe la tribuna Camerei nu a trecut nici Mădălin Voicu (PSD), care a vorbit ultima dată în plenul Camerei în 2012, la depunerea jurământului.
Ludovic Orban (PNL) a venit de patru ori în acest an la microfonul Camerei, liberalul Nini Săpunaru, doar o dată, în luna aprilie, timp de un minut şi patruzeci de secunde, la un proiect de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, iar Mihai Răzvan Sturzu (PSD) a vorbit de trei ori, aproape 10 minute în total.
Deputatul PNL Cristina Pocora luat cuvântul doar o dată în plenul Camerei, la dezbaterea asupra proiectului privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar Cezar Preda (PDL) a vorbit în acest an de trei ori în plenul Camerei, în jur de patru minute în total.
De trei ori au mai vorbit în acest an fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme, deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvăz , în timp ce Eugen Bejinariu (PSD) şi fostul ministru al Sănătăţii Attila Korodi au venit la tribuna Camerei de două ori în acest an.
Sursa: mediafax.ro