Câștigătoarea Miss World, îmbrăcată în creațiile bistrițencei Tina Olari, designerul său oficial

Câștigătoarea Miss World, îmbrăcată în creațiile bistrițencei Tina Olari, designerul său oficial

Câștigătoarea Miss World, Mireia Lalaguna din Spania, a purtat sâmbătă seară, la finala competiției desfășurate în China, rochii create de o româncă, Tina Olari, care este și designerul său oficial pentru acest concurs. Tina Olari (41 ani), o bistrițeancă stabilită în Barcelona, s-a declarat foarte mândră de reușita concurentei Spaniei la gala Miss World și de faptul că aceasta a purtat pe tot parcursul concursului creațiile sale, la fel ca și la precedentele competiții pe care le-a câștigat în Spania — Miss World Barcelona și Miss World Spania.

"Pentru mine, să fiu designerul oficial Miss World, cu mândria că toate cele trei coroane, titluri câștigate de către Mireia Lalaguna anul acesta, cu creațiile mele, clar, îmi oferă o mulțumire interioară imensă", a declarat Tina Olari pentru AGERPRES.

Întrebată dacă a crezut vreodată că o româncă va ajunge să creeze rochiile celei mai frumoase femei de pe planetă, Tina a răspuns: "În vise, credeam!"

"Ajungând realitate ce mulți doar visează sau nici nu îndrăznesc să viseze, clar, conferă o satisfacție incredibilă, știind că munca ta e recunoscută la nivel atât de înalt", a adăugat designerul.

Tina Olari a fost desemnată designer oficial al competiției Miss World Spania din acest an și a fost președinte al juriului la faza desfășurată în regiunea Catalonia.

Mireia Lalaguna a fost încoronată sâmbătă Miss World, cu prilejul celei de-a 65-a ediții a acestui concurs de frumusețe, relatează EFE, care amintește că nicio reprezentantă a Spaniei nu a mai câștigat acest titlu până acum.

Tânăra în vârstă de 22 de ani din Barcelona, studentă la Farmacie, s-a impus în fața reprezentantelor Rusiei (Sofia Nikitciuk) și Indoneziei (Maria Harfanti), care au ocupat locurile al doilea și, respectiv, al treilea.

Mireia Lalaguna a fost aleasă și cel mai bun top model al concursului, iar concurenta din Indonezia a fost premiată pentru acțiuni umanitare.

Pentru prima dată o reprezentantă a Spaniei câștigă concursul Miss World. În 1974, Amparo Muńoz, tot din Spania, a câștigat titlul de Miss Univers.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”