Căscatul excesiv: semnal de alarmă pentru sănătate. Ce spun specialiștii despre cauzele ascunse și soluțiile eficiente

Căscatul excesiv: semnal de alarmă pentru sănătate. Ce spun specialiștii despre cauzele ascunse și soluțiile eficiente

Căscatul este adesea asociat cu somnolența sau plictiseala și are rolul de a ajuta creierul să mențină starea de vigilență. Totuși, dacă ajungeți să căscați frecvent, atât ziua, cât și noaptea, acest lucru ar putea indica anumite probleme de sănătate .

Femeie care cască la birou

Căscatul excesiv poate semnala probleme grave de sănătate Foto stylist co uk

Potrivit experților, căscatul excesiv poate fi un semn al unor afecțiuni diverse, de la probleme cardiace până la tulburări de sănătate mintală. Dar când devine acest fenomen un motiv de îngrijorare?

„Nu există un număr exact care să definească ce înseamnă «prea mult», deoarece acest aspect este subiectiv și diferă de la o persoană la alta”, explică dr. Divya Gopal, consultant în medicină internă la Spitalul Sir HN Reliance din Mumbai, pentru The Indian Express .

Cu toate acestea, când căscatul este frecvent și persistent, iar pe lângă el apar simptome precum oboseală, dificultăți de respirație sau amețeli, este recomandat să consultați un medic. De cele mai multe ori, acest fenomen apare brusc și fără o cauză evidentă .

Ce carențe și probleme de sănătate poate semnala căscatul excesiv

Dr. Gopal explică faptul că un căscat frecvent și excesiv poate semnala anumite probleme subiacente, precum:

Un somn de proastă calitate sau insuficient poate duce la o nevoie crescută de a căsca.

Epuizarea mentală și lipsa stimulării pot declanșa căscatul frecvent.

Căscatul excesiv poate fi asociat cu nervul vag, care leagă creierul de inimă și stomac, iar în unele cazuri poate indica probleme cardiace.

În anumite situații, căscatul frecvent poate fi un semn al unor tulburări neurologice, cum ar fi epilepsia.

Deși extrem de rar, căscatul excesiv poate fi un simptom al unor probleme grave, precum o tumoră cerebrală.

Dacă observi căscat frecvent fără un motiv aparent, este recomandat să consulți un medic pentru investigații suplimentare.

Deficitul de fier și oxigenul scăzut – posibile cauze ale căscatului excesiv

„Fierul este esențial pentru transportul oxigenului în sânge. Când nivelul de fier este scăzut, organismul poate primi mai puțin oxigen, ceea ce poate duce la căscat frecvent ca mecanism compensator. Prin căscat, corpul încearcă să crească aportul de oxigen și să îmbunătățească starea de vigilență”, explică specialistul.

Afecțiuni precum apneea de somn sau bolile pulmonare cronice pot, de asemenea, reduce nivelul de oxigen din sânge și provoca un căscat frecvent.

Remedii naturale pentru a reduce căscatul excesiv

Pentru a combate căscatul frecvent, poți încerca următoarele soluții simple, aplicabile acasă:

Îmbunătățirea igienei somnului – Menținerea unui program regulat de somn și un mediu de odihnă confortabil pot reduce oboseala și căscatul excesiv.

Creșterea aportului de fier – Include în alimentație surse bogate în fier, precum spanacul, merele și fructele de pădure, pentru a preveni carențele care pot duce la lipsa de oxigen în organism.

Hidratarea corespunzătoare – Deshidratarea și deficitul de fier pot avea simptome similare, așa că asigură-te că bei suficientă apă pe parcursul zilei.

Exercițiile fizice regulate – Activitatea fizică ajută la îmbunătățirea nivelului de oxigen din organism și la creșterea stării generale de bine.

Aceste remedii pot fi eficiente în cazurile ușoare, dar când căscatul excesiv persistă este important să consulți un medic pentru investigații suplimentare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Să salvați și articolul ăsta undeva, să vedem dacă se va adeveri ce scrie. Personajul din imagine este noul simbol al gândirii lui Trump...

2 Jessica Aber, numită procuror federal de Biden, găsită moartă în locuința sa din Virginia. Demisionase înainte de venirea lui Trump

3 Glume pe internet legate de silueta Mariei Zaharova: „O față care a văzut multe sticle de vin roșu”

4 „Probabil NATO nici măcar nu a fost informată”

5 Ptiu, drace!