Casa Macca avea lift şi încălzire centrală în 1911; azi aşteaptă finanţare pentru restaurare
La câteva zeci de metri de intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Dacia, pe Strada Henri Coandă, la numărul 11, se află Casa Macca, clădire de patrimoniu, odată o bijuterie arhitectonică, acum într-o avansată stare de degradare.
Construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, edificiul este acum sediul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan".
"Este o clădire destul de interesantă care are un istoric fantastic şi cred că autorităţile statului, indiferent care ar fi ele, ar trebui să se ocupe, să se preocupe, în mod special de restaurarea acestei case", afirmă arhitectul Petru Mortu, autorul unui nou proiect de restaurare, cel mai recent dintre multiplele iniţiative de acest fel din ultimele decenii, care, din păcate, nu au fost puse în aplicare din diverse motive.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Istoria Casei Macca începe la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când zona în care se află nu era atât de dezvoltată. Încă nu locuiau aici personalităţi ale culturii şi politicii româneşti.
"Acesta este momentul anilor 1880, când întreaga structură a zonei se schimbă. În perioada 1880 - 1910 aici sunt cumpărate proprietăţi de către mari industriaşi, oameni politici sau militari de carieră, următorul pas fiind realizarea de locuinţe reprezentative pentru statutul lor social", povesteşte arhitectul.
O primă casă construită în acea perioadă este a colonelului Petru Macca, militar de carieră şi erou al Războiului de Independenţă, urmată de locuinţa bogatului negustor Ştefan Petrovici Armis, construcţie reprezentativă a perioadei, proiectată de arhitectul Ioan D. Berindey. În imediata vecinătate mai sunt ridicate casele doctorului Socrat Lalu concepute de arhitectul Ion Fonescu, cele ale generalului Eracle Arion, alături de unele mai modeste ale unor persoane mai puţin importante.
Casa Macca este construită de unul dintre arhitecţii reprezentativi ai perioadei - Ioan D. Berindey, nepot al Elenei Macca, soţia colonelului. Autorizaţia de construire este eliberată în 2 august 1891, moment în care sunt depuse, probabil, la Primărie, planurile.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
"Din păcate, planurile, în forma lor iniţială, nu au fost găsite în Arhivele Naţionale, fiind identificate doar cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire şi autorizaţia efectivă. Sunt câteva controverse legate de momentul construirii, dar cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire din 1891 precizează că se va realiza o casă cu grajduri, şopron şi anexele necesare, precizându-se că ea trebuie să fie retrasă faţă de aliniamentul străzii cu circa opt metri. Deci este foarte probabil ca acesta să fie momentul în care se construieşte casa", precizează Petru Mortu.
În curtea pietruită, rezemate de gard sau împrăştiate peste tot stau numeroase artefacte, pietre cu inscripţii greceşti sau romane.
"Aparţin Institutului de Arheologie", spune Petru Mortu. El relatează că, în 1932, Nicolae Iorga propune mutarea Muzeului Naţional de Antichităţi în acest sediu, unde va şi funcţiona o perioadă, fiind transferate de la Universitate o serie de piese. Colecţiile au fost completate cu alte artefacte descoperite în diverse campanii de cercetare, precum şi cu o serie de donaţii ale unor colecţionari. "Muzeul Naţional de Antichităţi porneşte de la un impresionant fond realizat din donaţii ale unor erudiţi, care-şi pun averea la dispoziţia statului şi a comunităţii", precizează specialistul.
După 1949, statutul juridic al imobilului se schimbă, ajungând în administrarea Academiei Populare Române. În 1956 se înfiinţează Institutul de Arheologie, care după 1990 va primi în titulatură şi numele lui Vasile Pârvan, personalitate remarcabilă a domeniului.
Arhitectul consideră că Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" are o contribuţie importantă în gestionarea, întreţinerea şi dezvoltarea acestei colecţii unice de piese arheologice. "În general, este vorba de piese funerare sau părţi ale unor construcţii religioase, descoperite cu ocazia unor cercetărilor arheologice de la Histria, Murighiol, Argamum, Adamclisi sau din alte zone ale ţării", adaugă Petre Mortu.
Scara exterioară de serviciu este acum puternic degradată, iar unele piese care o decorau au dispărut.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În 1911, imobilul este adus la cerinţele epocii în materie de confort, fiind dotat cu lift, sisteme de încălzire şi ventilaţie. Potrivit lui Petru Mortu, introducerea liftului a impus realizarea la etaj a unei sere care s-a dovedit a fi o piesă arhitecturală deosebit de spectaculoasă.
Datele tehnice ale liftului sunt menţionate într-un document al distribuitorului - Fabrica pentru construcţiuni de fer I. Haug, precizându-se că era acţionat de curent, avea "iuţeala" de 20 m pe minut şi putea transporta două persoane sau 300 kg.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
"Liftul, din păcate, a dispărut, dar tot acesta este momentul în care se investeşte în introducerea unei centrale termice pe cărbuni şi o centrală de ventilaţie. Aceste facilităţi au fost realizate şi recepţionate, dar doamna Elena Macca n-a mai beneficiat de ele. Ulterior Ministerul Instrucţiunii Publice a transformat centrala într-una pe păcură şi a dispus construirea unor sobe, astfel încât încălzirea spaţiilor să fie asigurată doar în intervalul în care funcţionarii statului îşi desfăşurau activitatea", a povestit Petru Mortu.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În opinia sa, lipsa unor investiţii consistente venite din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, cel care devine proprietarul casei după moartea Elenei Macca, a constituit un avantaj întrucât s-a permis păstrarea structurii iniţiale a clădirii.
"Bineînţeles, s-au mai făcut schimbări de finisaje, parchetul a fost înlocuit - cel original păstrându-se doar în actuala bibliotecă - şi au fost recompartimentate anumite zone în funcţie de diverse cerinţe specifice instituţiei care o folosea. (...) Nerealizarea unor acţiuni de consolidare, de restaurare a constituit, de fapt, un noroc. Pentru că, iată, casa, aşa cum o vedem acum, păstrează forma de la începutul secolului al XX-lea. Ceea ce este un lucru absolut extraordinar - aceasta păstrează finisajele, detaliile specific perioadei, lucru pe care îl întâlnim la foarte puţine case. Un câştig, dar, bineînţeles, că un veac de existenţă aduce şi probleme", consideră arhitectul.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
El spune că nu sunt probleme structurale foarte serioase, neajunsurile fiind cauzate în principal de lipsa întreţinerii curente, de-a lungul unei perioade mari de timp.
Păşim în holul de acces în casă, care a suferit puţine modificări - au fost adăugate doar nişte grilaje care protejează uşile de acces către încăperile vecine. De aici intrăm în holul central, reprezentativ epocii în care a fost construită Casa Macca.
"Întreaga construcţie urmăreşte un tipar destul de uzitat în epocă, acela al unui spaţiu central care era zona cea mai reprezentativă a casei cu deschidere către camerele importante", arată Petru Mortu.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Arhitectul descrie sufrageria, aşa cum arăta ea imediat după moartea Elenei Macca, cu picturi murale, o masă rotundă de tip "gigogne", scaune din pluş vişiniu şi bufete din stejar cu marmură.
"Spre stradă, unde acum funcţionează biblioteca, era sala mare a casei unde putea fi văzută o masă mare, marchetată, canapele, scaune, un colţar, un pian, 'trei oglinzi poleite'. În actualul cabinet al directorului se afla biroul colonelului, care avea o bibliotecă, o masă, un birou de stejar, 'un fotel de birou' şi şase scaune. Între odăile descrise se află şi odaia turcească - actualul cabinet numismatic - unde se găsea o masă Ludovic al XVI-lea marchetată cu palisandru, o masă 'gigogne' japoneză, vase şi mai multe tablouri", explică arhitectul.
Accesul în fiecare dintre aceste încăperi se făcea din holul central denumit Salonul mare. Aici, cei care treceau pragul Casei Macca se puteau aşeza pe una dintre cele două canapele, pe fotolii sau pe scaune, admirând spaţiul central decorat cu picturi murale, candelabre de bronz, statuete de marmură, tablouri şi goblenuri.
Potrivit lui Petru Mortu, proiectul de restaurare a clădirii îşi propune amenajarea unor săli de conferinţe, a unor spaţii expoziţionale şi ateliere. În proiect figurează şi restaurarea corpului secundar unde au funcţionat grajdurile familiei Macca, apoi garajele Muzeului Naţional de Antichităţi, în prezent folosit pentru birouri sau spaţii de depozitare.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Şi la nivelul etajului corpului principal vor fi operate schimbări ale funcţionalităţii spaţiilor, iar la mansardă va fi organizată o zonă de expoziţii temporare.
"Nivelul subsolului va fi pus şi el în circuitul public şi, totodată, se doreşte o extindere spre partea de vest a parcelei, acolo unde se intenţionează amenajarea unui Lapidarium, toate aceste obiecte de arhitectură antică, prezente acum în curte, urmând a fi astfel protejate şi expuse într-un mod interesant şi educativ", adaugă arhitectul.
Petru Mortu a precizat că începerea lucrărilor depinde de obţinerea finanţării, fiind necesare aproximativ 5,6 milioane de euro.
Sursa foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
"Toate elementele - fier forjat, pictură elemente de lemn, vitralii, marmură, sobe - necesită o atenţie deosebită şi specialişti extrem de calificaţi", a indicat el. Proiectul a fost autorizat şi urmează să fie găsite fondurile necesare. "Casa ar putea fi vizitată în cel mai fericit caz în patru ani dacă suntem optimişti", a încheiat arhitectul. AGERPRES
