Casa dictatorului chilian Augusto Pinochet a fost scoasă la vânzare

Casa dictatorului chilian Augusto Pinochet a fost scoasă la vânzare

Văduva dictatorului chilian Augusto Pinochet (1973-1990) a decis să scoată la vânzare casa în care a locuit în ultimii ani, situată într-un cartier de lux din Santiago, au anunţat, marţi, surse judiciare, relatează AFP.

Lucia Hiriart, care s-a retras din viaţa publică după decesul soţului său, în 2006, i-a solicitat autorizaţia de vânzare judecătorului Manuel Valderrama, care conduce ancheta cu privire la averea dictatorului.

"Ea poate să vândă casa, întrucât este o proprietate care îi aparţine şi care nu se află printre acelea confiscate familiei Pinochet", a declarat judecătorul.

Casa este situată în cartierul La Dehesa, în estul capitalei chiliene. Augusto Pincohet a petrecut aici ultimii ani din viaţă, până în decembrie 2006, când a decedat în urma unui infarct.

Judecătorul Valderrama a finalizat la sfârşitul lunii mai ancheta cu privire la averea lui Pinochet, vizând şi conturi deschise în străinătate, printre care la Riggs Bank, în Statele Unite. El urmează să prezinte acuzaţiile împotriva celor şase foşti militari anchetaţi, care riscă pedepse cuprinse între cinci şi zece ani de închisoare pentru sprijinul acordat dictatorului în înfiinţarea conturilor.

Niciunul dintre cei cinci copii ai lui Pinochet şi nici soţia sa, care au fost iniţial vizaţi de proces, nu vor fi în final urmăriţi penal.

În acest dosar, dictatorului i-a fost retrasă imunitatea şi a fost plasat sub control judiciar cu câteva săptămâni înainte de deces. El nu a mai fost însă judecat nici pentru politica de reprimare din timpul regimului său, care s-a soldat cu peste 3.200 de morţi, potrivit cifrelor oficiale.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”