Casa Albă: Planul SUA de a desfășura armament greu în Europa de Est, încă în stadiu incipient
Planul Statelor Unite de a desfășura armament greu și forțe în Europa de Est este încă în stadiu incipient, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, transmite marți novinite.com.
Earnest a comentat luni pentru prima dată după ce cotidianul The New York Times a relatat că Statele Unite intenționează să amplaseze armament greu în țări din zona baltică și estul Europei, printre care Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria și posibil Ungaria.
Polonia a recunoscut duminică faptul că au existat discuții cu partea americană despre posibila desfășurare de armament greu american pe teritoriul său, iar Lituania a confirmat luni că va primi în viitorul apropiat acest tip de echipament militar, premierul Algirdas Butkevicius afirmând că țara sa poartă discuții cu Washingtonul în această privință.
La rândul său, președintele bulgar Rosen Plevneliev a precizat luni că până acum Bulgaria nu a purtat discuții despre staționarea de armament greu pe teritoriul său.
Josh Earnest a adăugat că planul Washingtonului este în concordanță cu angajamentul NATO de a proteja Europa.
''Am semnat un tratat NATO care vizează apărarea aliaților noștri și care este un document pe care SUA și președintele lor îl respectă în mod serios'', a spus reprezentantul Casei Albe, citat de postul de radio Vocea Americii.
Dacă acest plan va fi pus în practică, va fi vorba despre cea mai mare desfășurare de forțe ale SUA în noile state membre ale NATO. Presa americană a sugerat că, în cazul aprobării sale, planul va fi pus în aplicare înaintea apropiatei reuniuni a miniștrilor apărării din statele membre NATO, prevăzută pentru 24 iunie, la Bruxelles.
În ceea ce o privește, Rusia a declarat luni, prin vocea generalul de armată Iuri Iakubov, coordonatorul Direcției inspectorilor generali din Ministerul rus al Apărării, că va fi capabilă să răspundă în mod adecvat în cazul amplasării de tancuri, sisteme de artilerie și alte arme grele ale SUA și țărilor NATO în state din Europa de Est și țările baltice.
AGERPRES