Casa Albă a avertizat că mai sunt bani pentru Ucraina până pe 30 decembrie

Casa Albă a avertizat că mai sunt bani pentru Ucraina până pe 30 decembrie

Casa Albă a avertizat, luni, că Statele Unite au suficiente fonduri doar pentru un singur pachet suplimentar de ajutoare pentru Ucraina în acest an, în contextul în care Congresul american blochează un nou pachet financiar acordat Kievului, informează AFP.

John Kirby Foto Profimedia

John Kirby Foto Profimedia

„Mai avem un singur pachet de ajutoare” înainte ca fondurile dedicate Ucrainei „să se epuizeze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, refuzând să precizeze valoarea acestui pachet aşteptată în cursul lunii decembrie. Parlamentul american a angajat peste 110 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, dar republicanii din Congres blochează un important pachet de ajutoare, cerând schimbări majore în politica migratorie a Statelor Unite, în special înăsprirea acesteia la frontiera cu Mexicul. Cu câteva zile înainte de vacanţa parlamentară, congresmenii au aprobat un buget de apărare pentru 2024, deblocând astfel 300 de milioane de dolari pentru Kiev, o sumă minimă faţă de cele 61 de miliarde solicitate de Casa Albă.

„Când va fi trimisă, nu vom mai avea autorizaţie (...). Şi vom avea nevoie ca Congresul să acţioneze fără întârziere”, a declarat John Kirby. „Este în mod clar în interesul nostru naţional, iar ajutorul nostru este esenţial pentru ca Ucraina să îşi poată continua lupta pentru libertate”, a adăugat purtătorul de cuvânt american. Preşedintele Joe Biden „este dispus să negocieze cu bună-credinţă şi să facă compromisuri”, a mai spus John Kirby, subliniind că administraţia „este pe punctul de a negocia cu membrii Congresului despre securitatea la frontiere şi, desigur, finanţarea Ucrainei şi a Israelului”.

Pentagonul va rămâne fără fonduri pentru refacerea armelor și echipamentelor trimise în Ucraina la 30 decembrie, dacă Congresul nu va adopta fonduri suplimentare, a declarat și subsecretarul de stat de la Apărare, Michael McCord, într-o scrisoare adresată comisiilor de apărare din Congres, făcută publică la 18 decembrie.

Trupele ucrainene duc lipsă de obuze

Peste 40 de foști diplomați de rang înalt din SUA și NATO și oficiali din domeniul apărării au îndemnat Congresul să aprobe noi ajutoare pentru Ucraina, avertizând că pierderea războiului cu Rusia ar fi dezastruoasă pentru Ucraina și ar amenința securitatea SUA și a aliaților săi.

Trupele ucrainene de pe linia de front se confruntă cu o lipsă de obuze de artilerie şi şi-au redus unele operaţiuni militare în lipsa asistenţei străine, a declarat pentru Reuters generalul Oleksandr Tarnavski, care a condus unele dintre contraofensivele Kievului, iar acum apără Avdiivka. El spune că ajutoarele străine nu sosesc în volume suficiente, iar stocurile de artilerie reprezintă o problemă. Trupele sunt obosite, dar cu toate acestea, speră în victorie, susţine comandantul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…