Cartel Alfa susține acțiunea de organizare a unei greve generale
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA salută decizia federațiilor sindicale membre, dar și a celor din celelalte confederații, de a începe procedurile pentru declanșarea grevei generale împotriva măsurilor fiscale de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat, se arată într-un comunicat, remis vineri, AGERPRES.
Conform sursei citate, din calculele făcute de Cartel Alfa reiese că salariații sunt "principalele victime ale manipulării politice numite transfer al contribuțiilor".
"Marii perdanți sunt atât salariații din mediul economic, care riscă să le fie diminuate veniturile nete printr-o aplicare discreționară a măsurii de către angajatori, cât și salariații bugetari, care au avut ocazia să înțeleagă că marea creștere salarială, prin schimbarea definiției salariului, este doar o mare scamatorie politicianistă", reiese din comunicat.
Totodată, Confederația susține că o grevă generală este "sancțiunea firească" ce trebuie aplicată politicienilor aflați la guvernare care impun o agendă de măsuri fiscale care sunt în contradicție cu angajamentele pe care și le-au asumat față de lucrători.
CNS Cartel Alfa menționează printre principalele consecințe ale măsurilor: scăderea salariilor, în principal în mediul privat, prin aplicarea discreționară de către angajator a acestui transfer; plasarea în întregime a responsabilității întreținerii sistemelor publice de protecție socială pe umerii angajaților; o mărire ulterioară de contribuții va fi suportată doar de angajați; distrugerea unui model social european echilibrat, construit în zeci și zeci de ani de dialog social, negocieri colective și luptă susținută pentru drepturi sociale; bulversarea unui întreg sistem economic, fără un beneficiu real, și o presiune extraordinară pe un sistem administrativ care nu are capacitatea de a face față; haos legislativ, prin necesitatea modificării unei întregi legislații secundare care să corespundă cu noul model fiscal; deteriorarea și reducerea numărului serviciilor publice de sănătate prin efectul nealocării de la bugetul statului a sumelor corespunzătoare scutirilor de contribuții pentru anumite categorii.
"Cerem imperativ Guvernului să facă un pas înapoi cât încă mai este posibil, să renunțe la transferul contribuțiilor și să nu se proiecteze un buget de stat pentru anul viitor bazat pe aceasta acțiune. Soluția nu o reprezintă distrugerea unui întreg model social, funcțional în toate țările europene și în toate țările civilizate ale lumii care au un sistem de securitate. Nu este necesar să modificăm o întreagă realitate socială pentru a se potrivi cu o anumită ambiție a unui ministru, ci invers, actul de guvernare trebuie calibrat la nevoile societății", se mai spune în comunicat.
C.N.S.L.R. — Frăția a anunțat joi începerea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională, sindicatul fiind nemulțumit în principal de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
AGERPRES