Cartel Alfa: 5.000 de oameni vor protesta la Guvern, pentru a cere modificarea legislaţiei muncii
Aproximativ 5.000 de sindicalişti "Cartel Alfa" vor protesta marţi la Guvernul pentru a cere modificarea legislaţiei muncii şi a dialogului social, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul sindical Bogdan Hossu, precizând că orice persoană nemulţumită de condiţiile de muncă se poate alătura acţiunii.
Acţiunea de protest organizată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" va avea loc marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în Piaţa Victoriei.
"Aşteptăm ca aproximativ 5.000 de oameni să participe la protest şi invităm pe toată lumea nemulţumită de legislaţia muncii şi de modul în care sunt trataţi angaţii români să ni se alăture", a declarat luni preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Protestul sindicaliştilor "Cartel Alfa" a început în 29 septembrie, cu pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Sindicaliştii solicită să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, "nu transformarea lor în sclavi moderni".
Acţiunile de protest se desfăşoară sub sloganul "Dreptul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea dialogului social!".
Liderul "Cartel Alfa" a arătat, în 24 septembrie, că la trei ani de la aplicarea Legii 62/2011 privind dialogul social, adoptată la presiunea Consiliului Investitorilor Străini şi a Camerei de Comerţ Americane, efectele pentru salariaţi sunt dezastruoase, deoarece prin eliminarea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, mai puţin de 30 la sută dintre salariaţi mai sunt astăzi acoperiţi de un contract colectiv de muncă.
El a precizat că, din cauza faptului că un contract colectiv de muncă nu se poate negocia pentru unităţi care au mai puţin de 21 de salariaţi, peste 1,2 milioane de salariaţi, adică un sfert din totalul angajaţilor români, nu au dreptul de a fi reprezentaţi, în condiţiile în care un contract de sector sau naţional nu mai este posibil.
Hossu a subliniat că toate aceste lucruri înseamnă de fapt "precarizarea locurilor de muncă", crearea unor condiţii inumane de muncă, salarii menţinute la nivel foarte scăzut, evaziune fiscală şi contribuţii fiscale plătite la nivelul salariului minim, toate acestea cu efecte asupra stării de sănătate a angajaţilor.
"Deşi în 2011, USL, deci şi premierul Victor Ponta , au semnat cu confederaţiile patronale şi sindicale că imediat ce vor ajunge la putere vor face modificări la Legea dialogului social, deşi există o declaraţie a primului ministru din 2013 că va modifica această lege, deşi la Congresul PSD din 2013 a scos o rezoluţie prin care se angaja să facă acest lucru, Guvernul nu a reuşit să facă nicio modificare, deşi tot Guvernul a arătat că, dacă vrea, poate modifica orice lege în două săptămâni", a mai spus preşedintele "Cartel Alfa", făcând referire la reducerea CAS şi la ordonanţa care a permis migraţia aleşilor locali.