Cartea prințului Harry ar putea fi „începutul sfârșitului” pentru monarhia britanică. Implicațiile „absolut catastrofale”
Cartea prințului Harry ar putea fi „începutul sfârșitului” pentru familia regală, avertizează Catherine Mayer, analist regal și biograf al regelui Charles, potrivit The Guardian .
Familia regală britanică. FOTO Getty Images
Catherine Mayer atrage atenția că furia față de rasismul, misoginismul și bogăția din familia regală poate submina consimțământul publicului pentru monarhie.
Potrivit analistului, implicațiile „absolut catastrofale” ale atacurilor la adresa comportamentului familiei regale din noul volum de memorii al ducelui de Sussex sunt ignorate.
„Membrii familiei regale au devenit împuterniciții noștri pentru furia noastră”
Accentul pe ciocnirile de personalitate care poate fi remarcat în ediția spaniolă a volumului autobiografic al prințului Harry, „Spare” (Rezervă) - unele dintre ele „alimentate de mașina de publicitate regală” - ar putea amenința monarhia constituțională, chiar dacă britanicii cer sau nu o astfel de schimbare, este de părere Catherine Mayer.
„Este posibil să fie ceva care va marca începutul sfârșitului monarhiei și despre asta ar trebui să discutăm. Este important, având în vedere lipsa de încredere în stat în acest moment și o recrudescență a politicii de dreapta. Membrii familiei regale au devenit împuterniciții noștri pentru furia noastră față de rasism, misoginism și bogăție. Aceasta este, până la urmă, o instituție care reprezintă inegalitatea, așa că sunt lucruri uriașe în joc.”, a atras atenția biografa regelui Charles, potrivit The Guardian.
Catherine Mayer remarcă faptul că presupusul rasism, hărțuirea și manipularea imaginii în interiorul instituției nu sunt examinate și spune că, lăsate în voia sorții, acestea ar putea dizolva credința în ideea unui șef de stat ereditar.
„Au fost incapabili să manifeste vreo emoție în acel moment”
Potrivit analistului, impactul emoțional al volumului „Spare” e cu atât mai mare cu cât analizăm ceea ce povestește Harry despre sentimentul său de amorțeală după moartea prințesei Diana, mama sa, în 1997:
„Am plâns o singură dată, la înmormântare, și știți că intru în detalii despre cât de ciudat a fost și cum de fapt a existat o oarecare vinovăție pe care am simțit-o, și cred că și William a simțit-o, plimbându-mă prin exteriorul Palatului Kensington... Toată lumea credea și simțea că o cunoaște pe mama noastră, iar cei doi oameni cei mai apropiați de ea, cei doi oameni cei mai iubiți de ea, au fost incapabili să manifeste vreo emoție în acel moment.”
Amintim că, printre celelalte dezvăluiri din carte se numără una conform căreia prințul Harry a fost agresat fizic de fratele său, informații despre cum și-a pierdut Harry virginitatea, detalii despre consumul de droguri și o afirmație potrivit căreia a ucis 25 de luptători talibani în timp ce a servit în Afganistan.
Sursa: adevarul.ro