Cartea "polițistului-scriitor", lansată în prezența a zeci de admiratori; Cioloș: Nu mă surprinde că domnul Godină devine un simbol

Cartea "polițistului-scriitor", lansată în prezența a zeci de admiratori; Cioloș: Nu mă surprinde că domnul Godină devine un simbol

Cartea "polițistului-scriitor" Marian Godină, intitulată "Flash-uri din sens opus", a fost lansată miercuri, iar premierul Dacian Cioloș, prezent la eveniment, a apreciat că exemplul autorului ar trebui să fie "o lecție și pentru Poliția Română".

"Nu mă surprinde că domnul Godină devine un simbol", a declarat Dacian Cioloș, după evenimentul de lansare. De altfel, la intrarea în clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, premierul a fost abordat de admiratori ai autorului, nemulțumiți că nu au mai putut intra la eveniment.

"Am ezitat să vin pentru că e momentul dânsului și nu vreau să rămână cineva cu impresia că premierul vrea să își asocieze imaginea cu un om de succes și cu un om care e apropiat de societate", a declarat premierul.

El a spus că prezența sa la lansare reprezintă o încurajare a atitudinii promovate de polițist.

"Am decis să vin ca să fie foarte clar că acest gen de comportament civic, autentic, chiar și într-o instituție însărcinată cu ordinea publică, are toată susținerea Guvernului și toată susținerea mea. Cred că în felul acesta societatea românească poate să se însănătoșească", a spus Cioloș.

"Asta așteaptă oamenii — onestitate, profesionalism, autenticitate și verticalitate în orice activitate, de jos până sus", a adăugat el, referindu-se la exemplul autorului cu formularea "fenomenul Marian Godină".

"Sunt convins că fenomenul Marian Godină ar trebui să fie o lecție și pentru Poliția Română care probabil că la început a fost ezitantă reacția pe care ar trebui să o aibă și sper eu să înțeleagă că o comunicare autentică este în interesul unei instituții care este în interesul public", a adăugat Cioloș.

După lansarea cărții, Marian Godină a mărturisit că "a fost o săptămână plină de emoții". "Astăzi a fost, cu siguranță, cea mai importantă zi din viața mea", a afirmat el. În ceea ce privește relatările pe care le face despre sistemul în care lucrează, Godină a spus: "Îmi asum ceea ce am spus și teama nu e pentru mine".

El a precizat că singurul moment în care a cedat a fost atunci când a aflat că mama sa a avut un accident. De altfel, directoarea Editurii Curtea Veche, Iren Arsene, a povestit, în timpul lansării, că polițistul se afla la editură la aflarea acestei vești și "a plâns două ore".

"Mi-am propus să aduc o schimbare atât Poliției Române, cât și în mentalitatea civililor — să privească altfel polițiștii, așa cum merităm, de altfel. Să nu uitați că noi suntem de fapt voi cu uniformă", a adăugat el.

Iren Arsene l-a descris pe Marian Godină drept "scriitorul-polițist" și a anunțat că aceasta va scrie, în curând, o carte în care să le explice copiilor detalii despre meseria de polițist. "Ei (copiii — n.r.) sunt singurii care ne admiră și ne privesc cu entuziasm", a spus el.

"Fenomenul Marian Godină a umanizat polițistul și a făcut poliția prietenoasă. A spulberat un stereotip față de polițistul needucat și grobian", a declarat Dragoș Bucurenci, aflat la lansarea cărții.

După eveniment, autorul a semnat autografe pentru zecile de admiratori care i-au cumpărat volumul.

"Flash-uri din sens opus" a devenit deja un fenomen editorial după numărul foarte mare de comenzi într-un timp foarte scurt. Până în prezent, potrivit reprezentanților Editurii Curtea Veche, au fost vândute 20.000 de exemplare.

"Despre 'Flash-uri din sens opus' vă pot spune că este o carte care vă va trece cu siguranță prin toate stările. Vă va întrista, veți râde cu lacrimi, vă va amuza, veți regreta (nu că ați cumpărat-o), vă va provoca milă, revoltă, veți râde iar. Cu siguranță vă va antrena toți mușchii mimicii", declară Godină. Întâmplările din carte includ momente din timpul formării sale și experiențe din activitatea de polițist rutier, alături de frânturi din viața personală și culise ale momentelor — cheie urmărite public în ceea ce privește pagina sa de Facebook.

Volumul este disponibil la prețul de 29 lei pe site-ul Editurii Curtea Veche. Începând cu data de 29 februarie, va putea fi găsit în librăriile din toată țara.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...