Caroline Wozniacki, vehementă în cazul Halep. Staff-ul Simonei trebuie pedepsit exemplar

Caroline Wozniacki, vehementă în cazul Halep. Staff-ul Simonei trebuie pedepsit exemplar

Caroline Wozniacki (33 de ani), daneza revenită pe teren după 3 ani de pauză și una dintre vocile importante ale tenisului feminin, i-a criticat dur pe acuzatorii româncei. Fostul lider mondial și campioană la Australian Open 2018, când a învins-o în finală chiar pe Simona, spune că româncei i se face o mare nedreptate.

Caroline Wozniacki și Simona Halep, după finala Australian Open 2018. Foto AFP

Caroline Wozniacki și Simona Halep, după finala Australian Open 2018. Foto AFP

Dacă mai multe jucătoare, printre care și Serena Williams, au pus-o la zid pe Simona Halep, românca și-a găsit o aliată importantă, în persoana Carolinei Wozniacki. Aceasta a criticat, mai întâi, întârzierile din procesul lui Halep: „În primul rând, sunt împotriva tuturor acestor nedreptăți, reprezentate de întârzierile cazului. Procesul trebuie să fie mult mai rapid! Este prea greu din punct de vedere emoțional pentru sportivi să trăiască în această incertitudine , a declarat Wozniacki, potrivit Sports Ilustrated.

Oricine ar putea fi în situația Simonei

Caroline nu este de acord cu cei care au condamnat-o pe Simona Halep, fără să mai aștepte judecarea recursului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv: „Reacțiile rivalelor afectează opinia publică. Ar trebui să existe mai mult respect, cel puțin până la verdictul final. Și toată lumea ar trebui să trateze cazul exact în funcție de verdictul final, fără presupuneri.

Dacă este contaminare, atunci este doar o contaminare, nu o întreagă carieră bazată pe înșelăciune! Cum pot sportivii acuzați să se întoarcă la sport dacă toată lumea îi tratează ca pe niște trișori? Îi distrugeți viața și cariera din cauza unei contaminări! Oricine ar putea fi în aceeași situație!”, a declarat acid Caroline Wozniacki.

Jucătorii nu sunt experți în nutriție și chimie

Daneza, care a luat o pauză sporitvă de trei ani, în care a născut doi copii, susține că nu este corect ca în astfel de cazuri să răspundă sportivii, în timp ce membrii staff-ului sunt absolviți de orice vină : „Nu este deloc corect ca sportivii să primească toată pedeapsa, fără echipă. Ei angajează persoane care să facă munca pentru ei; nu sunt experți în nutriție sau în chimie. Staff-ul ar trebui să primească cea mai mare parte a pedepsei… Este responsabilitatea lor!”, a mai spus Caroline Wozniacki pentru Sports Ilustrated.

Chiar dacă au fost rivale pe teren și au produs meciuri extrem de spectaculoase, Simona Halep și Caroline Wozniacki au o relație specială. Cele două s-au antrenat de mai multe ori împreună.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…