Carnea roşie ar trebui înlocuită cu peşte, ouă şi legume pentru reducerea riscului de deces prematur (studiu)
Consumul de carne roşie şi mezeluri creşte riscul de deces prematur, au avertizat experţi americani şi chinezi, care recomandă înlocuirea acestora cu peşte şi legume, relatează joi Press Association.
Înlocuirea cărnii roşii cu proteine mai sănătoase, precum ouă, nuci şi peşte, poate contribui la o viaţă mai lungă, se arată într-un nou studiu publicat în British Medical Journal (BMJ) de o echipă de cercetători care a analizat obiceiurile alimentare a peste 81.000 de persoane din Statele Unite.
Participanţilor la studiu li s-a solicitat să estimeze cantităţile consumate din diferite tipuri de alimente în ultimii opt ani, inclusiv carne roşie şi carne procesată (şuncă, hot-dog sau bacon), nuci, peşte, ouă, cereale integrale, legume şi preparate din pui sau curcan fără piele.
Rezultatele au demonstrat că persoanele care au crescut consumul de carne roşie şi mezeluri cu cel puţin o jumătate de porţie pe zi au prezentat un risc mai mare cu 10% de deces în următorii opt ani.
Doar în cazul consumului de mezeluri creşterea riscului a fost de 13%, iar în ceea ce priveşte carnea roşie riscul constatat a fost de 9%.
Potrivit echipei de cercetători, o jumătate de porţie echivalează cu 42,5 grame de carne roşie, o felie de bacon (6,5 grame), o jumătate de hot-dog (22,5 grame) sau 14 grame de cârnaţi.
Cercetătorii au descoperit că persoanele care au redus aportul de carne roşie şi mezeluri şi au consumat mai multe alimente sănătoase, precum ouă, pui ori peşte au şanse să trăiască mai mult.
Reducerea consumului de carne roşie şi mezeluri şi creşterea simultană a aportului de nuci a condus la o scădere cu 19% a riscului de deces în următorii opt ani.
Înlocuirea porţiei zilnice de carne roşie sau procesată cu peşte a redus riscul cu 17%, şi cu 12% sau 10% în cazul unui aport sporit de cereale integrale, respectiv carne de pui fără piele.
Înlocuirea cărnii roşii şi mezelurilor cu legume şi leguminoase a redus posibilitatea de deces prematur cu 10%, respectiv 6%, iar în cazul ouălor riscul a scăzut cu 8%.
Studii anterioare au demonstrat că alimentaţia bogată în carne roşie şi procesată este asociată cu creşterea riscului de diabet de tip 2, boli de inimă şi cancer colorectal.
''Această asociere cu mortalitatea a fost observată în cazul creşterii consumului de carne procesată şi neprocesată, însă a fost mai pregnantă în cazul celei procesate. O scădere a consumului total de carne roşie şi creşterea simultană a aportului de nuci, peşte, pui fără piele, lactate, ouă, cereale integrale sau vegetale, de-a lungul a opt ani, a fost asociată cu reducerea riscului de deces în următorii opt ani'', a indicat echipa de cercetători din Statele Unite şi China.
''Acest studiu subliniază dovezile potrivit cărora consumul de carne roşie sau procesată creşte riscul de cancer. Cunoaştem faptul că alegerile oamenilor sunt determinate de mediul în care aceştia trăiesc, de aceea facem apel la Guvern să facă un pas îndrăzneţ şi să introducă politici, precum subvenţii la alimente mai sănătoase cum ar fi fructele şi legumele, care ajută la adoptarea unor alegeri mai sănătoase pentru un mediu mai sănătos'', a declarat doctor Giota Mitrou, director de cercetare în cadrul World Cancer Research Fund. ''Recomandăm maximum trei porţii de carne roşie pe săptămână (...) şi cât mai puţină carne procesată sau deloc'', a adăugat specialista. AGERPRES