Carnavalul de la Veneţia, o sărbătoare anuală a măştilor şi extravaganţei - GALERIE FOTO

Carnavalul de la Veneţia, o sărbătoare anuală a măştilor şi extravaganţei - GALERIE FOTO

Carnavalul de la Veneţia 2016, una dintre cele mai spectaculoase manifestări de acest tip din Europa, se desfăşoară până pe 9 februarie şi are în program petreceri, parade, spectacole de dans, concerte şi baluri mascate, informează The Telegraph.

Carnavalul de la Veneţia, o sărbătoare anuală a măştilor şi extravaganţei - GALERIE FOTO

Ediţia din acest an a Carnavalului de la Veneţia a debutat pe 23 ianuarie cu un show acvatic spectaculos pe canalele oraşului. Tema din 2016 a spectacolului este culoarea, iar festivităţile se desfăşoară sub sigla "Creatum" şi reprezintă o întoarcere la originea acestui eveniment, artele şi tradiţiile veneţiene medievale, potrivit site-ului oficial al manifestării.

Buna dispoziţie a carnavalului a inundat Veneţia, iar străzile oraşului vor fi împânzite de numeroşi petrecăreţi mascaţi, emfatici, dichisiţi, ce dansează şi flirtează, într-o reîmprospătare suprarealistă a tradiţiei veneţiene.

Într-un ghid de carnaval realizat de jurnaliştii de la publicaţia britanică The Telegraph, turiştii sunt îndemnaţi să viziteze Veneţia la mijlocul evenimentului, precizând că în prima săptămână a manifestării nu se desfăşoară cele mai inedite evenimente.

Totodată, pe 31 ianuarie, are loc Volo dell’ Angelo (Zborul îngerului), când un personaj care întruchipează un înger "zboară" de pe turnul Campanile pe deasupra mulţimii adunate în piaţă şi a cortegiul de personaje istorice şi alegorice.

În plus, pe 9 februarie, în ultima zi de carnaval, se acordă premiul pentru cel mai fastuos costum din timpul festivităţilor, pe scena ridicată în Piaţa San Marco, centrul procesiunilor feerice din cadrul carnavalului.

De asemenea, în spaţiile scenice amenajate pentru carnaval, răspândite în tot oraşul, defilează femei ce poartă mască, deghizate în curtezane, precizează The Telegraph.

Evenimente importante vor avea loc, de asemenea, la şantierul naval cu semnificaţie istorică din Veneţia, Arsenale. Într-o clădire aflată la jumătatea drumului dintre un spectacol de sunet şi lumină şi o discotecă cu orgă de lumini vor fi adăpostite ceremonii alegorice acvatice, reconstituiri de scene celebre în istorie, artişti de stradă şi trupe muzicale. Totodată, în Arsenale se vor ţine şi spectacole dedicate Carnavalului pentru Copii.

Dacă majoritatea oamenilor de rând se vor bucura de spectacolele în aer liber, elita poate frecventa petrecerile, la care preţul biletelor pentru o persoană este estimat la 760 de lire sterline. Una dintre cele mai extravagante petreceri este Marele Bal Mascat desfăşurat pe 6 februarie, în Palazzo Flangini, care îl celebrează pe Sfântul Valentin.

Pe de altă parte, magazinele de măşti depăşesc numărul de măcelării şi băcănii în Veneţia. O mască originală veneţiană poate fi cumpărată de la tradiţionalii "macarei", din buticurile Cà Macana, Tragicomica şi Papier Maché. Artizanii din aceste faimoase magazine confecţionează măşti dramatice, dar veneţienii de modă veche preferă masca simplă de culoare albă, volto.

Pelerina masivă pe care veneţienii din trecut şi-o înfăşurau în jurul trupului pentru a se apăra de frigul iernii se numeşte "tabarro" şi reproduceri după mantie pot fi cumpărate de la magazinul Monica, singurul loc unde se croiesc astfel de veşminte. Totodată, atelierul Pietro Longhi închiriază şi vinde costume istorice, de la cele mai simple la ţinute complexe. În acelaşi timp, Banco Lotto N°10 vinde reproduceri după costume istorice, confecţionate de deţinutele de la închisoarea pentru femei din Veneţia, relatează jurnaliştii de la The Telegraph.

Predilecţia veneţiană de a se ascunde în spatele unei măşti este legendară: un sistem rigid de castă îmbinat cu ocazia prielnică de a se desfăta într-o atmosferă de viciu şi desfrâu încurajau anonimatul în oraşul înţesat de oameni, în care detenţia era inevitabilă.

În secolul al XIII-lea a fost abrogată o lege care interzicea purtarea măştii în timpul jocurilor de noroc. Alte norme impuse mai târziu interziceau purtarea măştii în timpul ceremoniilor religioase şi vizitele cu mască pe faţă în mănăstiri.

În final, s-a decis că măştile pot fi purtate pe parcursul unui interval de timp limitat, într-un crescendo frenetic şi dezlănţuit de petreceri, sub numele de "Carnevale" (cuvânt provenit din Latină, din "carnem" şi "vale", ce se traduc prin "carne" şi "adio": o referinţă la interdicţia consumului de carne în timpul postului Paştelui).

În 1797, francezii care au ocupat Veneţia au pus capăt festivităţilor din timpul carnavalului. Legislaţia privind interzicerea manifestărilor de acest tip a rămas în vigoare până în 1979, când autorităţile locale veneţiene au hotărât să relanseze carnavalul, într-un efort de revigorare a turismului, într-o perioadă "întunecată" a anului. În prezent, festivalul are o durată de două săptămâni, fiind organizat anual, înainte de începerea postului Paştelui.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”