Carmen Dincă: Am făcut denunț la DNA pentru a trage un semnal de alarmă
Carmen Dincă a declarat vineri că s-a prezentat la DNA pentru a depune o plângere împotriva șefului organizației PMP sector 6, pe motiv i-au fost ceruți 15.000 de euro pentru ''demararea campaniei electorale'' pentru alegerile locale, deoarece a vrut să tragă un semnal de alarmă.
"Am făcut acest lucru pentru a condamna astfel de practici și pentru a trage un semnal de alarmă. Democrația este pusă în pericol", a spus Dincă, la ieșirea de la DNA, unde a stat aproximativ patru ore.
Ea a precizat că a depus o adeziune pentru a intra în Mișcarea Populară pe 2 februarie, iar afirmațiile conducerii formațiunii referitoare la faptul că nu este membru sunt determinate de schimbarea numelui în Partidul Mișcarea Populară.
"Am depus o plângere, (...) eu aștept decizia procurorilor. Când mă vor chema, atunci voi veni, mă voi pune la dispoziția justiției. (...) Mie mi s-a cerut în două rânduri, la o cafea, (...) această sumă, pentru startul campaniei. Când cineva spune că trebuie să faci rost de 15.000 de euro ca să înceapă campania, apoi nu mai faci absolut nimic. (...) Eu am avut o singură acțiune de 8 martie în trei zone ale sectorului 6 unde am stat de vorbă cu oamenii pentru a-mi face programul cunoscut și a mă face cunoscută, pentru că nu am notorietatea necesară", a arătat Carmen Dincă.
Ea a menționat că avea de gând să ceară oamenilor, care erau dispuși să o sprijine, banii necesari, însă avea nevoie de un cont în care să se depună, așa cum cere legea. "Eu nu aveam de unde să aduc bani cu șacoșa", a completat Dincă.
Președintele PMP sector 6, Ștefan Enache, a susținut joi, referitor la declarația făcută de Carmen Dincă potrivit căreia i-ar fi cerut 15.000 de euro, că acuzația este mincinoasă și își rezervă dreptul de a depune o plângere penală pe numele acesteia.
''Țin să precizez că toate discuțiile referitoare la campania pentru alegerile locale au avut loc numai în cadrul Consiliului Executiv al PMP Sector 6 la care au participat majoritatea membrilor din conducere. Retragerea sprijinului politic este una firească, fiecare organizație încercând să arunce în competiție candidatul care să întrunească atât criterii de moralitate, cât și criterii de competență administrativă. În toată această perioadă, Carmen Dincă nu a demonstrat aceste lucruri, fapt pentru care organizația continuă să evalueze alți candidați'', a precizat Enache în comunicatul citat.
AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)
Citiți mai mult:
Carmen Dincă, anunțată inițial candidat PMP la sectorul 6 — denunț la DNA