Carmen Dan, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: O altă încercare de intimidare; un ordin pe unitate

Carmen Dan, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: O altă încercare de intimidare; un ordin pe unitate

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că ancheta de la Parchetul General privind protestul din 10 august, în care sunt puşi sub acuzare şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din MAI, reprezintă ''o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului''.

"Nu văd în această acţiune decât o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului, şi anume Jandarmeria Română, care are atribuţii importante în asigurarea ordinii publice. Mă adresez acum jandarmilor, nu numai şefilor Jandarmeriei -, eu sper să rămână dedicaţi şi sper să rămână consecvenţi vocaţiei şi principiului de a apăra statul şi de a apăra legea şi de a aplica legea, pentru că asta trebuie să facă Jandarmeria. (...) Eu transmit cu certitudine că nu este o problemă cu funcţionarea Jandarmeriei şi că Jandarmeria va continua să-şi facă datoria'', a afirmat Carmen Dan, luni, în faţa MAI.

Ea a precizat că statutul cadrelor militare spune foarte clar când sunt puşi a dispoziţie militarii, şi anume atunci când împotriva lor se dispune măsura trimiterii în judecată. "În ceea ce-l priveşte pe secretarul de stat, avem şi acolo o prevedere foarte clară în statutul poliţistului care spune că poliţistul este pus la dispoziţie atunci când împotriva lui s-a dispus măsura punerii în mişcare a acţiunii penale. Amintiţi-vă că şefii Jandarmeriei, secretarul de stat au aflat despre aceste situaţii din presă şi iarăşi nu este un lucru normal. Se ştia cu câteva zile înainte ce urmează să se întâmple", a mai spus Carmen Dan.

Aceasta a acuzat Parchetul că a acţionat "la ordin", după o direcţie "dinainte trasată".

"Eu văd lucrul acesta ca pe un ordin pe unitate, aşa cum m-am mai pronunţat, care de data asta a fost pus în aplicare mai clar şi mai precis. Plecând de la dictonul 'justiţia este oarbă', eu cred că acum este doar surdă, dar cu o privire foarte ageră în direcţia dinainte trasată", a susţinut Carmen Dan.

Ministrul a arătat că procurorii au acces la informaţiile clasificate din raportul întocmit după protestul din 10 august şi l-a contrazis pe procurorul general.

"Nu cu mult timp în urmă, procurorul general mai lansa o declaraţie în spaţiul public referindu-se la faptul că procurorii au acces îngreunat la documentele pe care trebuie să le analizeze, ca urmare a faptului că acestea sunt secretizate. Cred că n-ar mai fi făcut această declaraţie dacă ar fi făcut efortul minim de a deschide Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care vorbeşte foarte clar, mai precis, la art. 7, al. 4, despre accesul neîngrădit al procurorilor la toate documentele care sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat în condiţiile garantării validării sau numirii şi depunerii jurământului", a precizat Carmen Dan.

Totodată, aceasta a susţinut că nu a existat o presiune din partea secretarului de stat Mihai Chirică asupra prefectului Capitalei pentru semnarea ordinului de intervenţie la protestul din 10 august.

"O comunicare instituţională între un secretar de stat şi un prefect care este coordonat de acel secretar de stat - şi să nu uităm că principala atribuţie de serviciu a secretarului de stat Chirică este tocmai coordonarea instituţiilor prefectului - este interpretată ca presiune. În ce notă să interpretăm presiunea prin care un şef de stat îi trasează procurorului general nişte sarcini, care, să ne amintim, nu este în coordonarea preşedintelui?", a conchis Carmen Dan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”