Carlos Alcaraz, dezvăluire amuzantă. Cu ce gând s-a culcat când a văzut că Djokovici e condus cu 2-0 la seturi
Novak Djokovic a avut parte de un meci greu în turul III la US Open, în care a reușit să învingă deși a fost condus de compatriotul său Laslo Djere cu 2-0 la seturi.
Novak Djokovici a avut meci dificil în turul III al US Open. Foto Getty images
Carlos Alcaraz a mărturisit că a urmărit prima parte a meciului rivalul său, dar nu a vrut să mai piardă vremea și s-a culcat. El a declarat că nu a avut nici cea mai mică speranță când a văzut că Djere este în avantaj de două seturi cu Djokovici. El a aflat abia când s-a trezit rezultatul final, dar pe care spune că l-a anticipat.
”M-am culcat aseară, cu două seturi la zero, dar știam că va câștiga. A întors acest rezultat pentru a arăta de ce este unul dintre cei mai buni din istorie. L-am văzut făcând asta deja de șase sau de șapte ori. Are 36 de ani și încă face aceleași lucruri ca atunci când avea 20. E o nebunie”, a declarat Carlos Alcaraz.
Nole s-a certat cu el însuși în oglindă
După primele două seturi, Nole a fost nevoit să ia o pauză de vestiar, pentru a-și reveni , încheind meciul cu scorul de 4-6, 4-6, 6-1, 6-1, 6-3. "Am avut o discuție cu mine în oglindă. Am râs de mine pentru că eram atât de agitat și de nervos și de supărat de rezultat și de jocul meu.
A trebuit să îmi cresc singur moralul, să mă automotivez, am mai făcut-o de câteva ori în cariera mea și a funcționat de câte va ori. Alteori nu a funcționat, dar acum a mers", a declarat Novak Djokovici, care în turul următor la US Open îl va întâlni pe croatul Borna Gojo, revelația turneului, care a atins optimile venind din calificări. Meciul are loc în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2.00.
Sursa: adevarul.ro