Care sunt costurile de creștere a copilului în China. Este a doua cea mai scumpă țară, la acest capitol

Care sunt costurile de creștere a copilului în China. Este a doua cea mai scumpă țară, la acest capitol

China se confruntă cu una dintre cele mai severe crize demografice din istoria sa modernă, iar un raport recent arată că una dintre principalele cauze este costul enorm al creșterii copiilor în țară. O altă problemă majoră, o reprezintă discriminarea de gen.

Costurile ridicate de creșterea a copilului au dus la declinul populației în China FOTO EPA-EFE

Costurile ridicate de creșterea a copilului au dus la declinul populației în China FOTO EPA-EFE

Studiul, realizat de Institutul de Cercetare a Populației YuWa din China, a dezvăluit că media națională a costului de creștere a unui copil de la naștere până la vârsta de 17 ani se ridică la aproximativ 74.800 de dolari, ajungând la peste 94.500 de dolari pentru a susține un copil până la absolvirea unei diplome de licență, potrivit CNN .

Costurile sunt de 6,3 ori mai mari decât PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei și plasează țara pe locul doi în topul celor mai scumpe locuri din lume pentru creșterea copiilor. Pe primul loc în top este Coreea de Sud, care are cea mai scăzută rată de fertilitate din lume și unde costul de creșterea copiilor este de 7,79 ori PIB-ul pe cap de locuitor.

Prin comparație, costul este de doar 2,08 ori mai mare decât PIB-ul pe cap de locuitor în Australia, de 2,24 ori în Franța, de 4,11 ori în Statele Unite și de 4,26 ori în Japonia - o altă țară din Asia de Est care s-a luptat de mult cu o populație care îmbătrânește rapid și scăderea natalității.

„Un colaps al natalității”

Raportul a subliniat că aceste costuri disproporționate au un impact negativ asupra natalității, dorința de a avea copii în China situându-se printre cele mai scăzute din lume. Situația este atât de critică încât este descrisă drept un „colaps al naralității”.

Populația Chinei s-a micșorat în ultimii doi ani, 2023 marcând cea mai scăzută rată a natalității de la întemeierea Chinei comuniste în 1949. Anul trecut, China a fost depășită de India , aceasta devenind cea mai populată țară din lume.

Populația Chinei, depășită de cea a Indiei, în 2023 FOTO Shutterstock

Populația Chinei, depășită de cea a Indiei, în 2023 FOTO Shutterstock

În ciuda eforturilor guvernului de a inversa tendința prin relaxarea politicilor restrictive privind nașterea și prin oferirea de stimulente financiare, puține lucruri s-au schimbat. Femeile se confruntă încă cu discriminare la locul de muncă, iar costurile concediului de maternitate cad, în principal, în sarcina angajatorilor, ceea ce îi descurajează să recruteze femei aflate la vârstă fertilă.

Discriminarea femeilor, o problemă a societății chineze

Femeile care au copii pot observa o scădere a salariilor cu 12% până la 17%, se arată în raport, citând cercetări din mai multe lucrări.

Acest climat social îi determină pe mulți să amâne sau să renunțe la ideea de a avea copii în favoarea carierei sau a dezvoltării personale. Mai mult, sarcinile casnice și îngrijirea copiilor revin femeilor, reducându-le considerabil timpul și opțiunile profesionale.

Cercetările arată că femeile din China sunt în primul rând responsabile pentru sarcinile casnice, cum ar fi gătitul, curățarea și cumpărăturile – precum și îngrijirea copiilor, inclusiv școala, ajutor la teme și îndrumare.

Citând o lucrare din 2018, raportul spune că acest lucru înseamnă că femeile pierd aproape cinci ore zilnic de timp liber și de lucru plătit – aproape toate acele ore fiind dedicate în schimb muncii casnice. În timp ce tații își pierd și ei din timpul liber, orele lor de muncă plătite nu se schimbă semnificativ – iar cariera lor nu este afectată în mod semnificativ.

„Deoarece mediul social actual din China nu este propice pentru nașterea femeilor, costul de timp și costul de oportunitate pentru femeile de a avea copii sunt prea mari”, se arată în raportul YuWa. „Unele femei trebuie să renunțe la a avea copii în schimbul oportunității de a reuși în cariera lor.”

Impactul demografic al acestei crize nu poate fi subestimat. În ultimii doi ani, populația Chinei a scăzut, iar acest declin amenință stabilitatea economică și socială a țării, precum și poziția sa globală.

Pentru a aborda problema, autorii raportului recomandă adoptarea unor politici care să reducă costul creșterii copiilor, inclusiv subvenții fiscale și pentru locuințe, concediu egal de maternitate și paternitate, protejarea drepturilor de reproducere ale femeilor și reforme educaționale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…