Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a împlinit 75 de ani, reprezentând o alianță globală extinsă a 32 de națiuni membre și progrese militare și tehnologice care au rezistat în cele mai periculoase și tulburi perioade ale istoriei recente.

Alianța transatlantică a înflorit odată cu trecerea timpului , crescând de la 12 membri fondatori la crearea sa în 4 aprilie 1949, la cei 32 actuali, după primirea recentă a Suediei și Finlandei.

Statele membre inițiale ale NATO au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite. Din membrii actuali, 30 sunt state europene.

S-au schimbat multe în ceea ce privește capacitățile militare și de armament în cele peste șapte decenii de la cel de-al Doilea Război Mondial, au spus experții pentru Newsweek , aducând progrese tehnologice care încă persistă pe măsură ce războiul Rusia-Ucraina a depășit doi ani.

Războiul Rusia-Ucraina a oferit NATO o arenă pentru a-și etala forța militară, sub forma armelor furnizate Ucrainei pentru a combate agresiunea rusă. Dar multe dintre acestea există de zeci de ani.

Tancuri

Tancurile germane Leopard 2 și americane M1 Abrams au devenit mărfuri fierbinți în Europa de Est în ultimii ani.

Leopard 2 a fost introdus pentru prima dată în 1979, cu un an înainte de M1 Abrams, dar nu și-a demonstrat cu adevărat abilitățile până la războaiele din Afganistan și Siria. Aproximativ 3.600 de tancuri Leopard 2 de diferite tipuri au fost construite de la sfârșitul anilor 1970, utilizate în moduri diferite de 21 de națiuni.

Leopard 2 a fost proiectat de Krauss-Maffei. Tunul său a fost fabricat de Rheinmetall, iar motorul de MTU Friedrichshafen.

Leopard 2A4 – varianta care urmează să fie trimisă în Ucraina – are o viteză maximă de aproximativ 68 de kilometri pe oră și cântărește aproximativ 52 de tone gol și 55 de tone echipat pentru luptă.

Motorul diesel dublu turbocompresor al lui 2A4, de 1.500 de cai putere și 12 cilindri, are o capacitate de 1.160 de litri, oferind rezervorului o autonomie medie de aproximativ 220 de kilometri înainte de a fi nevoit să se realimenteze .

Aproximativ 10.700 de tancuri M1 Abrams și alte variante au fost construite și au fost folosite în războiul din Golf, războiul din Afganistan, războiul din Irak și războiul civil din Yemen. Folosit în prezent de nouă națiuni, versiunea sa cea mai avansată, M1A2 SEP., este utilizată de forțele americane .

M1 Abrams a fost construit pentru prima dată de Chrysler Defence, care a fost achiziționat ulterior și a devenit General Dynamics Land Systems.

M1A2 SEP Abrams are o viteză maximă de 67,5 kilometri pe oră. Diferitele variante de SEP cântăresc între 69,5 tone și 73,6 tone.

M1A2 SEP folosește un motor cu turbină cu gaz multicombustibil de 1.500 de cai putere, pe care forțele americane îl umplu de obicei cu combustibil pentru avioane. Are o autonomie maximă de aproximativ 424 de kilometri.

Sisteme de rachete

MIM-104 Patriot, construit de contractorul american Raytheon și folosit acum de numeroase țări din întreaga lume, a câștigat faimă după utilizarea sa în războiul din Golful Persic în 1991 și este lăudat pentru capacitatea sa nu doar de a intercepta și de a apăra împotriva rachetelor balistice, ci și de a loviți ținte la distanțe mari.

Considerată una dintre cele mai capabile arme cu rază lungă de apărare împotriva rachetelor balistice și de croazieră, sistemele Patriot sunt capabile să doboare rachete și avioane rusești departe de țintele vizate în interiorul Ucrainei.

Storm Shadow este o rachetă de atac cu rază lungă de acțiune, lansată în aer, produsă de MBDA Systems, cu sediul în Franța, în principal pentru forțele armate din Marea Britanie și Franța. Poate funcționa în condiții extreme, atât ziua, cât și noaptea, oferind o capacitate de lovitură profundă cu o rază de tragere de peste 250 de kilometri - cu aproximativ 48 de kilometri mai puțin decât raza de acțiune a rachetelor tactice sol-aer ATACMS fabricate în SUA.

Rachetele Storm Shadow au o rază de acțiune ceva mai scurtă decât ATACMS, care poate ajunge până la 300 de kilometri, potrivit producătorilor Lockheed Martin.

De asemenea, SUA au furnizat Ucrainei sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) care pot lovi ținte la o distanță de aproximativ 80 de kilometri.

Puterea aviației

Avioanele de luptă F-16 și F-35 au oferit aliaților NATO superioritate aeriană.

Peste 1.000 de avioane F-16 au fost pilotate timp de trei decenii de țări precum Olanda, Belgia, Grecia, Turcia, Norvegia, Danemarca, Portugalia, Israel, Egipt și Polonia.

Avionul de luptă F-35A Joint Strike Fighter fabricat de Lockheed Martin este nou și mult îmbunătățit, în special pentru abilitățile sale duble în ceea ce privește transportul de arme convenționale și nucleare - făcându-l primul avion de generația a cincea cu capacitate nucleară.

Poate fi echipat cu bombe nucleare B61-12 ca parte a ceea ce a fost descris ca un nou standard de aeronave care, în timp, va înlocui aeronavele mai vechi și mai puțin fiabile.

SUA rămân cel mai important membru NATO

„Nu există absolut nicio îndoială” că SUA sunt cel mai important partener al NATO datorită capacităților sale militare, a declarat John Erath, de la Centrul pentru Controlul Armelor și Neproliferare, pentru Newsweek .

Anul trecut, SUA au contribuit cu aproximativ 68% , sau 860 de miliarde de dolari din cei 1,26 trilioane de dolari cheltuiți de NATO, ceea ce s-a dovedit a fi 3,49% din PIB-ul total al Americii. Canada a contribuit cu 1,38 la sută din PIB, 28,95 miliarde dolari (2,29 la sută din contribuțiile totale), în timp ce aliații europeni colectivi au reprezentat 375,1 miliarde dolari (29,68 la sută) din bugetul total.

Anul trecut, Polonia a alocat 3,9% din PIB-ul său , depășind SUA în termeni procentuali. Grecia, Estonia, Lituania, Finlanda, România, Ungaria, Letonia, Regatul Unit și Slovacia au contribuit cu peste 2 procente anul trecut.

În ultimii 75 de ani, SUA au contribuit cu 21,9 trilioane de dolari la bugetul de apărare al NATO, conform raportului său anual privind cheltuielile de apărare ale țărilor NATO.

„În ceea ce privește tehnologiile specifice, există SUA și toți ceilalți”, a spus Erath. „Tările europene pot construi tancuri care sunt destul de asemănătoare cu Abrams. Pot construi elicoptere, Apache; pot construi o rachetă de croazieră care funcționează oarecum asemănător cu Tomahawk. Dar SUA au un mare avantaj față de toți ceilalți, deoarece integrează toate aceste sisteme,” a subliniat Erath.

„Un tanc american poate intra în acțiune, știind că are supraveghere aeriană, sprijin pentru atacuri aeriene, sprijin pentru artilerie – totul este conectat la rețea, astfel încât să se poată concentra pe același punct critic. Nimeni altcineva nu face asta în aceeași măsură”, a suliniat analistul.

Ce să urmărești în următorii ani

Eric Gomez, membru la Institutul Cato, a declarat pentru Newsweek că Polonia ar trebui să fie o țară de urmărit în anii următori, pe baza creșterii sale considerabile a cheltuielilor pentru apărare.

Polonezii cumpără o mulțime de arme foarte avansate ale SUA care vor fi livrate pe parcursul următorilor ani până la începutul anilor 2030, ceea ce, ar putea să o facă una dintre cele mai capabile armate ale NATO.

„Polonia urmărește, de asemenea, achiziții de arme din Coreea de Sud, care ar putea oferi un model pentru alte state care doresc să-și sporească calitatea armatei fără a aștepta livrarea armelor americane”, a spus Gomez.

„Capacitățile SUA sunt mai bune decât cele din Coreea de Sud, dar Coreea de Sud are mai multă capacitate liberă pentru a construi lucruri mai repede, iar echipamentul său militar este destul de aproape de echipamentul SUA în ceea ce privește calitatea generală, așa că ar putea fi un furnizor atractiv pentru țările din NATO care vor să cumpăre mai multe lucruri pentru aceeași sumă de bani. Un lucru care merită urmărit", a spus el.

O întrebare care este deja ridicată de unii congresmani americani este modul în care aliații NATO privesc situații precum Ucraina, în timp ce își asigură propriii cetățeni că există suficientă producție internă.

Gomez a spus că războiul continuă să aibă un impact asupra deciziilor privind baza industrială de apărare, în special în SUA, spre deosebire de majoritatea celorlalte națiuni membre. SUA și-au concentrat, de asemenea, mai multă atenție asupra Chinei, ca adversar major.

„Războiul a pus o mare presiune asupra SUA și NATO pentru a extinde capacitatea industrială de apărare, dar Ucraina luptă într-un mod foarte diferit decât ar lupta SUA și NATO”, a spus Gomez. „Are sens strategic pe termen lung ca SUA și NATO să extindă producția de munții precum obuze de artilerie nedirijate de 155 mm, de care Ucraina are foarte multă nevoie, dacă competențele de bază ale NATO sunt în alte arme și moduri de luptă?”

Nikolai Sokov, cercetător principal la Centrul de dezarmare și neproliferare din Viena, a declarat pentru Newsweek că, pe frontul nuclear, Marea Britanie a anunțat dezvoltarea unui nou focos nuclear, în timp ce Franța lucrează la propria sa nouă rachetă balistică lansată de submarin (SLBM).

„Dar toate evoluțiile au fost emblematice pentru evoluția lentă, care a caracterizat NATO de mulți ani”, a spus Sokov. „Până acum, NATO este încă în faza de dezbateri și are în vedere restabilirea bazei industriale de apărare”.

Ceva „semnificativ” de observat este posibilitatea partajării nucleare cu Polonia și dorința aparentă a Franței de a-și asuma rolul principal în descurajarea nucleară europeană, a adăugat el, bazată nu chiar pe tehnologie, ci pe strategie – reprezentând o schimbare a posturii și a politicii.

"Celălalt factor este nevoia de investiții masive, precum și de schimbări politice și instituționale nu pentru a revigora, ci pentru a reînvia industria de apărare. Astfel de decizii sunt greu de luat în perioada de austeritate financiară, de încetinire economică și de incertitudini ale scenelor politice interne din majoritatea țărilor NATO." spune Sokov.