Care sunt cele mai bune țări pentru nomazii digitali. Pe ce loc este România

Care sunt cele mai bune țări pentru nomazii digitali. Pe ce loc este România

Primele zece state din clasamentul celor mai bune țări din care se poate lucra la distanță sunt din Europa. Țara noastră ocupă locul 39 din 108.

Cele mai bune țări din care se poate lucra de la distanță - Foto Arhiva

Cele mai bune țări din care se poate lucra de la distanță - Foto Arhiva

Un studiu recent, care a analizat 108 țări pe baza unor factori sociali și de infrastructură, arată că Europa este detașat cel mai bun loc pentru a lucra de la distanță.

Felul în care muncim s-a schimbat din cauza pandemiei de Covid-19, iar munca la distanță sau în regim hibrid a devenit din ce în ce mai întâlnită.

Platforma de securitate cibernetică Nordlayer a realizat o analiză în care a evaluat care sunt cele mai bune locuri din lume pentru a lucra de la distanță - și a constatat că Europa a dominat tabloul, ocupând nu doar primele 10 locuri, ci și cea mai mare parte din prima jumătate a topului, relatează Euronews.

Raportul „Global Remote Work Index 2023” a centralizat datele din 108 state și a acordat punctaje pe baza unor criterii precum accesul la conexiuni de internet stabile și rapide, beneficii socio-economice precum asistența medicală sau și protecția drepturilor omului.

România se poziționează pe locul 39 din 108 țări analizate. Țara noastră ocupă locul 24 la securitate cibernetică, locul 38 la siguranța economică, locul 53 la infrastructura digitală și locul 33 la siguranța socială.

Danemarca, locul perfect pentru nomazii digitali

Danemarca s-a clasat pe primul loc în general atunci când au fost luate în considerare scorurile din cele patru categorii cheie - siguranța cibernetică, infrastructura digitală și fizică, siguranța socială și siguranța economică, arată raportul Nordlayer.

Cunoscută drept una dintre cele mai fericite locuri de pe glob, Danemarca a obținut scoruri mari pentru toate criteriile din raport.

În pofida costului extrem de ridicat al vieții (locul 94) și a internetului scump (locul 42), danezii se bucură de o calitate foarte bună a internetului (locul 7) și s-au remarcat în special prin nivelul de incluziune socială (locul 6) și beneficiile sociale, inclusiv asistența medicală (locul 3).

Olanda, Germania, Spania, Suedia și Portugalia completează topul țărilor perfecte pentru nomazii digitali.

Tot criteriile sociale au asigurat și poziția Țărilor de Jos pe locul al doilea. Olanda a obținut rezultate deosebit de bune în ceea ce privește siguranța socială (rate scăzute ale criminalității etc.), drepturile personale (locul 3) și existența unei societăți incluzive (locul 6). Aceasta deține, de asemenea, o infrastructură digitală rapidă și stabilă și cu o bună securitate cibernetică.

Plasată pe locul al treilea, Germania s-a distins de celelalte țări prin faptul că deține cel mai accesibil internet (locul 1) și cel mai puternic sistem juridic (locul 1). Cea mai mare economie a Europei oferă o securitate economică ridicată pentru lucrătorii la distanță (locul 6). Însă, a fost notată în general în jos la categoria infrastructurii digitale și fizice (locul 22).

Țările de top pentru nomazii digitali

Țările europene au dominat topul, chiar dacă unele dintre ele, cum sunt țările nordice sunt mai scumpe pentru a trăi.

Portugalia are un cost al vieții mult mai mic în comparație cu țările din nordul Europei și oferă lucrătorilor la distanță cel mai bun raport calitate-preț dintre primele 10 țări europene.

Țările asiatice s-au detașat în schimb prin infrastructura digitală. Singapore a ocupat primul loc în această categorie, urmat de Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite. În timp ce în clasamentul general Singapore a ocupat locul 28, iar Coreea de Sud locul 17 și Emiratele Arabe Unite locul 45.

O bună stabilitate economică au oferit pentru nomazii digitali țări precum Regatul Unit, Statele Unite, Australia și Noua Zeelandă, urmate de aproape Germania, Spania și Malta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…